Tainele se descoperă celor smeriţi

„Omul cel ce nu rabdă, este ca o cetate fără ziduri” (Pilde, 25, 28).

Când afli miere, cu măsură mănâncă din ea, ca nu cumva „să ţi se aplece şi să verşi” (Pilda 25, 16). Firea sufletului este un lucru gingaş şi uşor. Că de multe ori se ridică zburând şi doreşte să afle cele mai presus de firea lui. Căci adesea pricepe ceva, din citirea Scripturilor şi din contemplaţia lucrurilor. Şi dacă se liberează şi se aseamănă cu cele ce le-a priceput, se află pe sine mai prejos şi mai mic decât măsura rânduită lui, și vede la ce cunoştinţă a ajuns şi întrucât s-a îmbrăcat în gândurile lui frică şi cutremur, şi cu spaima se sileşte să se întoarcă iarăşi la micimea lui, ca unul care fără ruşine a îndrăznit să se ridice la lucruri, care întrec înţelepciunea lui.

Căci sufletul se înfricoşează în pricina lucrurilor celor îngrozitoare, şi socotinţa face semn minții, să se nevoiască în tăcere și să nu fie neruşinată, ca să nu piară; şi să nu cerceteze cele ce-i întrec puterea şi să nu iscodească cele ce sunt mai înalte decât ea. Când aşadar, ţi se dă putinţa să gândeşti, gândeşte; şi nu fii fără ruşine despre taine, ci închină-te, slăveşte şi mulţumeşte în tăcere. „Că nu-i bine să mănânci miere multă” (Pilde 25, 26). Tot aşa nu-i bine să iscodeşti în jurul cuvintelor Dumnezeieşti, ca nu cumva, când vrei să vezi lucrurile cele mai îndepărtate şi nu poţi, fiindcă e drumul prea greu, puterea văzului să-ţi slăbească şi să se bolnăvească. Şi, uneori, în locul adevărului să vadă năluci. Și când zăboveşte mintea în căutare, ea uită ce anume caută.

Deci, bine a zis înţeleptul Solomon; „Omul cel ce nu rabdă, este ca o cetate fără ziduri” (Pilde, 25, 28). Deci, omule, curăţeşte-ţi sufletul, şi alungă de la tine grija de lucrurile cele în afară de firea ta, şi atârnă deasupra gândurilor şi a mişcărilor tale perdeaua cumpătării şi a smereniei, că prin acestea vei găsi cele ce nu întrec firea ta. Căci tainele se descopăr celor smeriţi cu cugetul.

(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 117)

SURSA

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s