Este bogăția un păcat?

„Cum nu va trece cămila prin urechile acului, așa nu va trece bogatul prin Poarta Raiului”…! Nu-i bogăția un păcat dacă e făcută prin mijloace cinstite și din ea se înfruptă multă lume, cum nu-i sărăcia o virtute dacă omul nu și-a ales drumul renunțării la toate cele lumești, alegând să slujească pe Hristos. Când corabia este în primejdie să se scufunde, ce face marinarul înțelept? Aruncă peste bord toate averile de pe corabie, ca să își salveze viața, să se salveze pentru Viață!

Cel care nu se îndură să arunce nimic, se scufundă cu toate averile sale, alege moartea trupului și a sufletului. Așa e și omul de azi și așa a fost dintotdeauna: Dumnezeu îi dă de toate, el trebuie să știe să aleagă doar ce îi trebuie, cât îi trebuie. Un om bogat suferea de o boală gravă și trebuia să se opereze, dar operația costa bani mulți. Nu s-a îndurat să plătească operația, omul a murit, iar averea sa a rămas unor rude care i-au împărțit-o rapid.

(Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, Editura Conta, Piatra Neamț, 2006, p.78)

Mândria nu ne permite să ne izbăvim de patimi

„Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim.”

Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Cuviosul Paisie AghioritulEpistole, Editura Evanghelismos, pp. 159-160)

SURSA

Omul care s-a obişnuit să stea degeaba

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să stea degeaba nu se simte în stare să înfrunte nici o greutate.

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să stea degeaba nu se simte în stare să înfrunte nici o greutate.

Statul degeaba nu este mai puţin pierzător nici pentru trup. Slăbiciunea, moleşeala, istovirea, iar de aici un şir întreg al bolilor de tot felul.

Iată urmările obişnuite ale statului degeaba! El pune o pecete cumplită asupra celor care-l iubesc: trupul unuia este înăbuşit de grăsime, altul suferă de prisosul sângelui, altul nu-şi mai poate mişca mădularele, altul este chinuit de boală, altuia, din pricina lipsei de măsură, i s-au tocit încă din floarea vârstei toate simţurile. Orice uşoară nelinişte, oboseală, schimbare a vremii sau altă întâmplare neprevăzută sunt însoţite întotdeauna de un cutremur dureros în aceste trupuri pe care le-a strâmbat statul degeaba.

Aşadar acesta este un rău mare şi îngrozitor atât pentru trup, cât şi pentru suflet.

(Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 143-144)

SURSA

Putem schimba oamenii prin propriul nostru exemplu

Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi.

Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru?

Maica Gavrilia: Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Se poate face prin exemplul propriei tale vieţi. Nu se poate realiza niciodată sau foarte rar prin efort, vorbind, purtând discuţii în contradictoriu şi aşa mai departe. Schimbarea va avea loc atunci când rânduieşte Dumnezeu. Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi, dacă devii idealul său şi aceasta vede că eşti fericit, atunci se va întâmpla. Este foarte bine să ne rugăm pentru cineva, dar nu trebuie să încercăm să schimbăm acea persoană. Schimbarea stă numai în mâna lui Dumnezeu.

El are un plan pentru viaţa fiecăruia. Pentru toţi oamenii. Suntem liberi, dar ceea ce nu ştim este că El ştie ce vom face. Pentru că El ştie totul. Dumnezeu ştie fiecare pas al vieţii noastre până în ultimul moment. Noi nu ştim.

Şi dacă am încerca mai mult să ne unim cu Dumnezeu, atunci nu ar trebui să facem nimic, pentru că am deveni automat un exemplu pentru cei pe care ne-am dori să-i vedem mergând pe Calea Lui. Este firesc totuşi ca tu, atât de tânără şi cu atâta dragoste pe care Dumnezeu a sădit-o în inima ta, să nu poţi înţelege cel puţin la început, să te simţi dezamăgită şi să spui Ce situaţie! Atât de mult efort şi totuşi niciun rezultat!. Dar te-ai gândit vreodată că Dumnezeu spune acelaşi lucru despre noi? Am iertat de atâtea ori, am arătat îndurare de nenumărate ori… Şi totuşi…

Următorul pas ar trebui să fie rugăciunea. Fără a judeca acea persoană.

(Maica Gavrilia. Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, pp. 245-246)

SURSA

De ce unii cer ani la rând ceva și Dumnezeu nu le răspunde?

Am văzut agricultori care semănau aceeaşi sămânţă, dar cu scop diferit: unul ca să-şi plătească datoriile, al doilea ca să se îmbogăţească, al treilea ca să ofere daruri, al patrulea ca să fie lăudat de trecători, al cincilea ca să provoace invidie vrăjmaşilor săi, şi al şaselea ca să nu fie judecat ca leneş.

Ceea ce ni se întâmplă sufleteşte şi trupeşte putem să întâmpinăm fie într-un mod bun, fie într-un mod rău, fie cu indiferenţă. Am văzut trei fraţi care pătimeau de aceeaşi suferinţă: primul s-a supărat, al doilea s-a arătat nepăsător, în timp ce al treilea s-a bucurat.

Am văzut agricultori care semănau aceeaşi sămânţă, dar cu scop diferit: unul ca să-şi plătească datoriile, al doilea ca să se îmbogăţească, al treilea ca să ofere daruri, al patrulea ca să fie lăudat de trecători, al cincilea ca să provoace invidie vrăjmaşilor săi şi al şaselea ca să nu fie judecat ca leneş. Deci, fie că posteşti, fie că priveghezi, fie că miluieşti, fie că slujeşti fratelui tău, îngrijeşte-te să discerni pentru care motiv de mai sus o faci.

Uneori, împreună cu apa curată scoatem şi broasca râioasă. Astfel, în multe rânduri, cultivând virtuţile, satisfacem fără să înţelegem patimile care se identifică cu ele: iubirea de străini se confundă cu îmbuibarea, iubirea cu desfrânarea, înţelepciunea cu viclenia, blândeţea cu prefăcătoria şi moleşeala, aroganţa cu tăcerea, nădejdea cu lenea, nevinovăţia cu amărăciunea.

Să nu ne mâhnim când cerem de ani de zile ceva lui Dumnezeu şi nu ne dă. Nu ne dăruieşte, fie pentru că o cerem la timpul sau modul nepotrivit, fie pentru că suntem nevrednici să primim, fie că primind, vom cădea în mândrie sau nepăsare. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 133-134)

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

SURSA

Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele!

Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceștia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme.

Foto: Oana Nechifor

Unii credincioși nu citesc Psaltirea, pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

Părintele Paisie Olaru: Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele! Cu aceasta părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceștia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau îngerii pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011,  p. 732)

SURSA

Războiul cu gândurile ‒ trecutul ca vină, viitorul ca spaimă, păcatul ca ispită neîncetată

Vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Despre trecut, despre viitor, despre păcatele pe care le-ai putea face sau înșelări prin vise și vedenii care par a fi „de la Domnul”.

Să cunoaştem meşteşugul războiului nevăzut şi să vedem din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas şi minut.

Şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părţi: din spate, din faţă, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru şi dinafară.

Ispita din spate

Diavolul îţi aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ţi spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat, şi tu te-ai lăsat de ele, dar el ţi le-aduce iar aminte.

Memoria noastră este ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii. Care-i scopul lui? Să-ţi aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ţi-aduce în minte gândurile pe care le-ai părăsit şi păcatele pe care nu le-ai mai făcut, să ştii că te ispiteşte din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiţi, el vrea să ţi le amintească, ca să te ispitească cu ele.

Ispita din faţă

Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispitiţi din faţă. „Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeşte, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure…”, şi începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Şi te tulburi degeaba, că nimeni nu ştie ce are să fie. Dar vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmaşul în mintea noastră, cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră.

La aceste ispite, avem cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.

Ispita din stânga

De câte ori vom cunoaşte şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu ştiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu ştiu că-i păcat să beau, dar beau; eu ştiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu ştiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu ştiu că-i păcat să ţin minte răul, dar ţin minte; eu ştiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit şi fac aceste păcate.

Aşa suntem ispitiţi din stânga, prin chipul cel arătat al răutăţii.

Ispita din dreapta

Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în vise sau vedenii şi, crezând în ele, suntem înşelaţi de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: „Satana se preface în chip de înger al luminii”.

Când credem în aceste năluciri şi visuri, suntem ispitiţi din dreapta. Iarăşi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, şi n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul VI, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 30-32)

SURSA

Viața ascunsă a Maicii Domnului

Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.

Sursa:

 Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei. Nu exista nimic care să scindeze existența ei, fiindcă numai păcatul, adică apostazia omului de la Dumnezeu, scindează pe om. Dar ea, precum și Iosif, au fost aflați fără de pată[1]. Acest lucru era începutul deplinătății lui Hristos întru Care ne aflăm și noi sinele nostru și simțim deplinătatea sfințeniei și desăvârșirii lui Dumnezeu.

Preasfânta nu a făcut nimic altceva pe pământ decât a slujit kenoza și ascunderea lui Dumnezeu, ca să putem și noi a-L avea fără să reacționăm împotrivă. Să vedem un exemplu. Este cu putință ca uneori să vrei un sfat sau să ai nevoie de o binecuvântare sau chiar de ceva bani. Dar fiindcă tu ai ceva împotriva mea, eu voi da prietenului tău sau oricui altcuiva ca să-ți dea cele ce ai nevoie. Tu atunci le primești, îi săruți mâna și, plângând, îi spui: „M-ai salvat astăzi”. Le vei primi, fără să știi că în spatele prietenului mă ascund eu. Ceva asemănător  face și Dumnezeu.

Ascunzișul acesta îl întâlnim și în Taine. Se ascunde Dumnezeu în spatele mirosului, gustului și vederii pâinii și vinului, în spatele lipsei de miros, de gust și de culoare al apei în agheasmă, în spatele untdelemnului și în spatele oricărei substanțe a fiecărei taine. A găsit înțelepciunea lui Dumnezeu acest mod, fiindcă omul nu ar putea altminteri să-L țină pe Dumnezeu. Dar luând aceste elemente ca pe o gustare, Îl ia pe Hristos, dumnezeirea.

Același ascunziș s-a petrecut și când Născătoarea de Dumnezeu a intrat în Sfânta Sfintelor. Fără să o înțeleagă, înlăuntrul ei se ascundea Hristos. Preasfânta nu știa felul în care ea L-a ascuns pe Hristos de toți. Ascunziș era de asemenea și adormirea ei. Nu știm modul în care a adormit Născătoarea de Dumnezeu, suflarea îngerilor, a sfinților, a oamenilor, adunarea apostolilor. Istoria Bisericii noastre nu relatează nimic. Numai sinaxarele vorbesc despre adormirea ei, dar ele își scot conținutul lor din cărțile apocrife. Dar în mod special, Născătoarea de Dumnezeu Îl ascunde pe Dumnezeu. De aceea a și slujit într-un mod atât de minunat și atât de tăcut pe Domnul. Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.

Încă și parabolele și minunile lui, felul în care le-a făcut erau un ascunziș al dumnezeirii Lui, atât de puternic încât să poată evreii să spună că avea demon și că săvârșea minunile cu belzebul. În final, și profețiile Lui erau adevăruri atât de ascunse, încât nici astăzi nu putem încă să distingem ce voia să spună sau care profeție a lui privea distrugerea Ierusalimului și în care profeție Hristos se referea la distrugerea lumii, la cea de-a doua Venire.

După Domnul, Născătoarea de Dumnezeu era făptura cea mai desăvârșită care putea să tacă, chiar dacă ascundea înlăuntrul ei pe Dumnezeu. Nu este întâmplător că Dumnezeu a folosit o femeie în planul iconomiei Lui, cu toate că femeia tace mai greu. A reușit cu Preasfânta, de aceea și textele noastre conțin locuri care arată cât de aleasă era între toate femeile din veac. Au trebuit să treacă veacuri ca să se afle persoana Preasfintei ca să ascundă înlăuntrul ei pe Hristos. Viața ei ascunsă arată că toate faptele vieții ei sunt tainice și nu trebuie să fie cercetate, fiindcă omul nici nu poate purta descoperirea lor.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[1] Tischendorf, Protoevanghelia lui Iacov, 16, pp. 29-30.

SURSA

Despre mantuire: motive si scuze

• Unii spun asa: Eu sunt prea pacatos ca sa ma mai pot mantui”.

Trebuie sa tinem cont de cuvintele Mântuitorului care a spus: Nu cei sănătoṣi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi… eu n-am venit să chem pe cei drepti, ci pe cei păcătosi la pocăintă” (Matei 9:12-13). „Dar Dumnezeu Îṣi arată dragostea Lui fata de noi prin aceea ea Hristos a murit cand noi eram înca păcătoṣi” (Romani 5:8). Multa nadejde ne dau ṣi cuvintele Sfantului prooroc Isaia: „Veniti sa ne Judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi, ṣi de vor fi ea purpura, ea lâna albă le voi face” (Isaia 1: 18).

• Sunt multi oameni care sunt cu mult mai răi decat mine …

Acestor credinciosi trebuie sa le spunem ca între oameni: „Nu este drept nici unul” (Romani 3: 10) ṣi că „Cine va păzi toata legea, dar va greṣi într-o singura poruncă, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2: 10). Aceasta afirmatie ca ei sunt mai buni decat altii este o lauda, este mandrie ṣi iata ce spune Sfantul Apostol Pavel despre aceasta: „Iar cel ce se leudă, în Domnul sa se laude. Pentru că nu cel ce se leudă, singur este dovedit bun, ci acela care îl laudă Domnul” (2 Corinteni 10:17-18).

• Eu am amanat de prea multe ori pocăinta …

Sfantul Apostol Petru ne vorbeste despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: Domnul… îndelung rebdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toti sa vina la pocăinţă” (2 Petru 3:9).

iar Sfantul Apostol Pavel este parca si mai încurajator: „La vreme potrivita te-am ascultat ṣi în ziua mântuirii te-am ajutat; iata acum vreme potrivită, iata acum ziua mântuirii” (2 Corinieni 6:2).

De aceea, precum zice Duhul Sfant: „Daca veṣi auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoṣaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii” (Evrei 3:7-8).

• Inima mea este prea împietrită ca sa mă mai pot mântui .

“Deci, decii este cineva în Hristos, este faptură nouă; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi” (2 Corinteni 5:17). lar prin Sfantul prooroc lezechiel ne spune Domnul Dumnezeu: „Va voi da inima nouă si duh nou vă vo da, voi lua din trupul vostru inima cea de piatra si vă voi da inima de carne. Pune-voi înlauntrul vostru Duhul Meu ṣi voi face ca sâ umblaţi după legile Mele ṣi să păziţi ṣi să urmaţi rânduielile Mele” (lezechiel 36:26-27).

• Mă voi pocai mai tarziu, la batrâneţe …

„Nu te lăuda cu ziua de maine, ca nu stii la ce poate da nastere” (Pildele lui Solomon 27:1). „Cautati pe Domnul cat Îl puteţi gasi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău. să lase calea lui si omul nelegiuit vicleniile lui si sa se întoarcă spre Dornnul, căci El se va milostivi de dânsul” (Isaia 55:6-7).

• Îmi este teama ca îmi voi pierde prietenii dacă vor vedea ca vreau să mă mântuiesc.

Domnul Iisus Hristos a spus: ” Voi suteţi prietenii Mei, decâ faceti ceea ce va poruncesc” (loan 15:14). “Nu stiţi ca prietenia lumii este duṣmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmaṣ lui Dumnezeu” (Iacov 4:4).

• Există oameni ca merg la Biserica ṣi totuṣi sunt răi ṣi păcătoṣi.

lata ce ne îndeamna Sfantul Apostol Pavel în Epistola catre Romani: ” … fiecare dintre noi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. Deci sa nu ne mai judecem unii pe alţii, ci mai degrebă judeceti aceasta: Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteelii” (Romani 14:12-13).

lar Sfantul Evanghelist Matei zice: “Nu judecaţi, ca sa nu fiti judecaţi. Caci cu judecata cu care judecatii, veti fi judeceti si cu masura cu care masurati, vi se va masura, De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, si berna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întai berna din ochiul tău si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7:1-5). De aceea tuturor celor care sunt în înselare în ceea ce priveste scopul vietii noastre crestinesti trebuie sa le spunem ca:

Alta este viata decât aceea pe care în mod obisnuit ṣi-o închipuie oamenii;

Altul este omul însuṣi, decat acela ce se închipuie el;

Altul este adevarul, decât acela pe care ṣi-l închipuie mintea omenească.

https://orthomihail.wordpress.com

SURSA

Biruieşte-l pe potrivnicul, repetând cât mai des numele lui Iisus

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

Sfântul Macarie spune:

„Să te rogi oricum, dar des. Iar să te rogi cu adevărat este lucrarea Sfântului Duh”.

Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Când ţi se întunecă sufletul cu gânduri necurate, biruieşte-l pe potrivnicul cu numele lui Iisus, repetându-l des, cât mai des. O armă mai puternică şi mai plină de izbândă nu vei găsi, nici în Cer, nici pe Pământ”.

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 82)

SURSA