Video

Să ai Inimă de Mamă către Aproapele! Să ai către tine, Inimă de Judecător

„Să ai Inimă de Mamă către Aproapele! Să ai către tine, Inimă de Judecător şi Minte Sănătoasă către Dumnezeu, să ştii că El te poate iubi şi că te poate ierta. Dar faţă de aproapele, să nu fii mai aspru ca Dumnezeu! La mânie trebuie să fii iute ca melcul şi la iertare iute ca peştele…”
În aceasta constă Taina Ortodoxiei!
„Porunca nouă vă las vouă, să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit Eu pe voi, pentru că întru acesta să cunoscă oamenii că sunteţi ucenicii mei.”
Spune Sf Scriptură „Să nu spui răului Rău şi Binelui Bine!
Adică cel ce stă să ia aminte să nu cadă, iar cel ce cade, să ia aminte să se ridice! Pentru că ridicarea este o Stare Îngerească, şederea în păcat este o Stare Demonică dar Căderea şi Ridicarea este omenească!
Dacă oamenii ar musti de iubire, Dumnezeu s-ar revărasa în orice clipă, dar oamenii mustesc de invidie de răutate şi de egoism.

Anunțuri

Putem schimba oamenii prin propriul nostru exemplu

Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi.

Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru?

Maica Gavrilia: Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Se poate face prin exemplul propriei tale vieţi. Nu se poate realiza niciodată sau foarte rar prin efort, vorbind, purtând discuţii în contradictoriu şi aşa mai departe. Schimbarea va avea loc atunci când rânduieşte Dumnezeu. Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi, dacă devii idealul său şi aceasta vede că eşti fericit, atunci se va întâmpla. Este foarte bine să ne rugăm pentru cineva, dar nu trebuie să încercăm să schimbăm acea persoană. Schimbarea stă numai în mâna lui Dumnezeu.

El are un plan pentru viaţa fiecăruia. Pentru toţi oamenii. Suntem liberi, dar ceea ce nu ştim este că El ştie ce vom face. Pentru că El ştie totul. Dumnezeu ştie fiecare pas al vieţii noastre până în ultimul moment. Noi nu ştim.

Şi dacă am încerca mai mult să ne unim cu Dumnezeu, atunci nu ar trebui să facem nimic, pentru că am deveni automat un exemplu pentru cei pe care ne-am dori să-i vedem mergând pe Calea Lui. Este firesc totuşi ca tu, atât de tânără şi cu atâta dragoste pe care Dumnezeu a sădit-o în inima ta, să nu poţi înţelege cel puţin la început, să te simţi dezamăgită şi să spui Ce situaţie! Atât de mult efort şi totuşi niciun rezultat!. Dar te-ai gândit vreodată că Dumnezeu spune acelaşi lucru despre noi? Am iertat de atâtea ori, am arătat îndurare de nenumărate ori… Şi totuşi…

Următorul pas ar trebui să fie rugăciunea. Fără a judeca acea persoană.

(Maica Gavrilia. Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, pp. 245-246)

SURSA

„Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”

Foto: Ștefan Cojocariu

Trebuie să ne punem o întrebare firească, acum, în post, pentru cei care vor să se îmbunătăţească:Dacă pe noi ne iubesc alţii şi noi iubim pe alţii, suntem gata să-i iubim şi pe aceia pe care nu-i iubeşte nimeni sau pe cei care, dacă i-am întreba „Cine te iubeşte?”, am afla că nu-i iubeşte nimeni? Cuprindem noi în iubirea noastră pe oamenii de lângă noi, pe cei care au trebuinţă de iubirea noastră?

Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.

În toată vremea postului, să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat?

Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

(Arhimandritul Teofil Părăian, Gândiţi frumos (cuvântări la ocazii speciale), Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2006, pp. 163-164)

SURSA

Fiecare om care ne vine în faţă este un candidat la iubirea noastră…

Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru şi fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupaţi pentru binele lui.

 Cât priveşte raportarea la Dumnezeu, la oameni şi la noi înşine, în Mântuirea păcătoşilor se spune: “Faţă de Dumnezeu să avem inimă de fiu, faţă de aproapele să avem inimă de mamă şi faţă de noi înşine inimă de judecător”. Aş zice eu mai bine: minte de judecător.

Fiecare om care ne vine în faţă este un candidat la iubirea noastră. Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru şi fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupaţi pentru binele lui.

Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: “Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găseşti, şi dacă-l iei de rău, tot pe acela, şi rău îl găseşti”.

În Pateric se spune că un boier i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a vândut-o şi a băut-o. Şi atunci omul era îngrijorat: “Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o”, şi era nemulţumit şi noaptea a avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi L-a întrebat pe binefăcător: “Cunoşti haina aceasta?” Şi el a zis: “Da, Doamne, o cunosc, a mea este!” Şi Domnul Hristos a zis: “Nu te întrista, Eu o port”.

Ei, conştiinţa aceasta vrea Domnul Hristos să o formeze în viaţa oamenilor, să avem în consideraţie faptul că ceea ce facem pentru omul de lângă noi, pentru omul care are trebuinţă de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mântuitorul şi ne va fi de folos la Judecata de Apoi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 12)

SURSA

Să ne rugăm pentru cei dragi nouă

Haideţi să facem chiar în seara asta vreo sută de fapte bune. Să luăm în minte, pe rând, o sută de persoane care ne sunt dragi – cei mai avansaţi puteţi să-i alegeţi pe cei ce vă fac rău sau nu vă iubesc, adică pe vrăjmaşi – şi să spunem pentru fiecare: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-l pe cutare!”.

Să ne rugăm pentru cei dragi nouă. Noi, cei care am pus început pocăinţei, suntem, oricât am fi de răi încă, şi oameni buni, pentru că ne dorim să facem binele, să facem fapte bune. Dar se întâmplă să nu fim conştienţi ce faptă bună şi cât e de folositor să ne rugăm pentru cineva.

Haideţi să facem chiar în seara asta vreo sută de fapte bune. Să luăm în minte, pe rând, o sută de persoane care ne sunt dragi – cei mai avansaţi puteţi să-i alegeţi pe cei ce vă fac râu sau nu vă iubesc, adică pe vrăjmaşi – şi să spunem pentru fiecare: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-l pe cutare!”. Şi la sfârşit să spunem: „Doamne, miluieşte-mă şi pe mine păcătosul (păcătoasa)!” şi vom avea pace şi bucurie în duhul nostru.

Revin la ocazia pe care ne-o oferă lucrul mărunt al vieţii noastre de zi cu zi de a ne întâlni, prin el, cu Dumnezeu. (Să devenim conştienţi că El, Dumnezeu Omul, Mântuitorul nostru ne cheamă la această întâlnire când ne spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic!”. Acest nimic înseamnă chiar nimic pentm că puterea pe care o avem în noi este de la Dumnezeu şi Dumnezeu a dat-o „pe mâna noastră” şi El ne dă libertatea să o folosim. Şi când fac ceva rău, tot cu această putere fac. Dacă Dumnezeu nu ar îngădui – El nu vrea să fac răul pe care îl fac, clar îngăduie, în virtutea tainei libertăţii – să fac fapta rea pe care o fac, El mi-ar lua viaţa în clipa aceea şi nu aş mai face…

Dacă înţeleg asta mă cutremur: în tot ce am făcut astăzi, fără să-mi dau seama, am folosit puterea lui Dumnezeu! Si toc ce am făcut rău a fost răstignire pentru El pentru că am făcut, cu puterea Lui, ceva ce El nu voia să fac. Asta înseamnă că-L răstignim cu faptele noastre rele: folosim viaţa pe care ne-a dat-o şi în care ne ţine, împotriva Lui.

Conştientizând asta vom fi mai motivaţi să punem toate gândurile şi toate faptele noastre înaintea lui Dumnezeu.

Nu va fi uşor, avem nevoie să ne străduim pentru asta, dar vom vedea încă de la primii paşi că merită.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 28)

SURSA

Spontaneitatea în rugăciune

Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plângi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-I spună spontan lui Dumnezeu ce o doare.

Ieronim, Bătrânul din Eghina, zicea despre rugăciune: „Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru acesta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se pare un martiriu”.

Şi repeta de asemenea: „Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plângi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună spontan lui Dumnezeu ce o doare”.

(Andrei AndreicuțMai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 43)

SURSA

Să iertăm oamenilor greşelile lor!

Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre.

Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre.

Împlinind acest cuvânt, vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toţi un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau puţine, și nimeni nu face excepţie, în afară de Dumnezeu. Așadar, dacă iertăm, vom fi iertaţi, dacă lăsăm, ne va lăsa și nouă Părintele Ceresc greșelile noastre. Nu e cu putinţă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.

Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere și să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viaţa noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, și cu toate simţurile trupești și duhovnicești ale sufletului. Gândiţi-vă cât de mare este izvorul păcatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.

(Părintele Efrem AthonitulDespre credinţă şi mântuire, tradusă de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 30)

SURSA