„Părintele Paisie Aghioritul e plecat să cumpere țigări!”

Odată, un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea.

‒ Ce doreşti fiule? l-am întrebat.

‒ Aici este chilia părintelui Paisie? Vreau să îl văd pe părinte.

‒ Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări, i-am spus eu.

Traducere și adaptare: Lucian Filip
Sursa: johnsanidopoulos.com

Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?”, iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?”, ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut nici unul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte. Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria, în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.

Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor, iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor. Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine oriunde s-ar uita. Oamenii limitați gândesc și privesc totul într-o manieră greșită, în timp ce aceia care au gânduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor gândi într-o manieră optimistă.

Odată, un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea.

‒ Ce doreşti fiule? l-am întrebat.

‒ Aici este chilia părintelui Paisie? Vreau să îl văd pe părinte.

‒ Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări, i-am spus eu.

‒ Înseamnă că s-a dus ca să ajute pe cineva, a spus acesta cu un gând bun.

‒ Nu, a mers să le ia pentru el, am spus eu. Le-a terminat pe toate şi tânjea după o ţigară. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nu ştiu când se întoarce. Dacă mai durează mult, am să plec.

Ochii umeziţi ai studentului i-au trădat emoţiile şi a spus din nou cu un gând bun:

‒ Îl tulburăm pe părintele Paisie.

L-am întrebat:

‒ De ce vrei să îl vezi?

‒ Vreau doar binecuvântarea lui, mi-a răspuns.

‒ Ce binecuvântare vrei de la el, naivule! E ţicnit, îl cunosc bine. Nu are pic de har. Nu-ți mai pierde timpul așteptându-l să se întoarcă. Va fi morocănos, s-ar putea chiar să fie beat, căci mai are și viciul acesta.

Cu toate astea, tânărul a rămas optimist. Într-un final i-am spus:

‒ Am să îl mai aştept şi eu puţin, ce vrei să îi transmit?

‒ Vreau să îi dau o scrisoare, a spus, dar îl aştept ca să îmi dea şi binecuvântarea.

Vedeţi? Oricât de multe lucruri rele i-aș fi spus, le-a privit pe toate cu ochi buni. Când i-am spus despre țigări, ochii i s-au umezit. „Cine ştie”, a gândit el, „probabil s-a dus ca să ajute pe cineva”. Alţii sunt educaţi, citesc mult, dar cu toate acestea nu gândesc precum tânărul acela! Odată ce îl contraziceai, el crea imediat o altă idee și ajungea la o concluzie chiar mai bună decât prima. Am fost uimit de această capacitate a lui! A fost prima oară când am văzut așa ceva!

Părintele Paisie Aghioritul

SURSA

Anunțuri

Fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune

Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.

Revenind la smerenia şi la simplitatea în care-i plăcea să trăiască, expresivă este şi următoarea întâmplare. Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns la rândul său un mare duhovnic şi părinte îmbunătăţit, părintele Filotei Zervakos, îl cunoscuse încă de pe vremea în care era director al Seminarului din Atena. Apoi a plecat în armată, după care s-a călugarit. Aflând câ Sfântul Nectarie se afla de acum în Eghina, s-a hotărât să se ducă să-l mai vada, spre a-i cere şi alte sfaturi duhovniceşti.

Era o după-amiază calduroasă de vară. Sfântul Nectarie, cu rasa de lucru pe el şi cu un fes murdar de var pe cap muncea afaraă intrarea în mănăstire. Ceilalţi muncitori tocmai serviseră masa şi se odihneau undeva mai încolo, la umbră. Ajungand la mănăstire, părintele Filotei nu l-a recunoscut pe Sfântul Nectarie, aşa cum era îmbrăcat, ci a crezut ca este unul dintre monahii muncitori. Apropiindu- se de locul unde acesta muncea, ăl întreba:

E aici Preasfinţitul?

– Aici e ,răspunse Sfantul Nectarie.

– E înăuntru, în manastire?

– Da, înauntru e.

– Du-te şi spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon,  şi că vrea să-l vadă numaidecât!

– Fie cum doriţi, răspunse şi îl invită să aştepte în camera pe care tocmai o zugravise.

După numai cinci minute se întoarse îmbrăcat cu o altă rasă, cu bastonul arhieresc şi cu crucea.

Mut de uimire, părintele Zervakos vede că acela căruia îi vorbise pe un ton atât de mândru este însăşi părintele său duhovnicesc. A îngenuncheat şi cu lacrimi a început să-şi ceară iertare pentru atitudinea lui. Şi sigur că, în bunătatea lui, Sfântul Părinte l-a iertat, l-a îmbrăţişat cu căldură şi a început din nou ca de obicei să-l îndrume cu sfaturi duhovniceşti. Apoi cuviosul Filotei l-a întrebat:

Cum voi putea, sfinţite părinte, să înving acest păcat al mândriei?

Iar sfântul i-a raspuns:

– Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.

A fost aşadar, o lecţie de smerenie, pe care ucenicul său nu a uitat-o niciodată.

(Diac. drd. Morlova Nicuşor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 43-44)

SURSA

Despre „mersul la biserică”

Îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

foto: Magda Buftea

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai o dată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”. Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

Acelora care nu merg la biserică eu le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică?

Înseamnă să mergi în Cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos.

Şi la urmă zic: Uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că, de fapt, toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.

Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămană, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 87-88)

SURSA

Un îndreptar de viaţă pentru tineri dat de Părintele Arsenie Boca

Concepţia de viaţă creştină, câtă o avem, ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezei firea, prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti, câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun), hrana raţională, somnul şi energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual.

Foto: Oana Nechifor

A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. Şi ştiind eu că a fost la Părintele Arsenie, zic: „Măi, ce ţi-a spus Părintele Arsenie?”. Şi tânărul acela spune: „Ştiţi ce mi-a spus? Oxigen, glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”.

Se cunoaşte că Părintele a învăţat medicină şi că de fapt el îşi dădea seama că omul este şi trup, nu e numai suflet. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Părintele vine şi dă ceva pentru trup şi zice: Oxigen. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun, să trăieşti în aer cât mai bun. Glicogen: să ai o hrană raţională, căci numai aşa poţi să ai un echilibru organic. Să ai glicogen, adică zahăr din ficat. Cum? Printr-o hrană raţională, nici mai mult nici prea puţin. După aceea somn. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. Dacă m-aş întâlni cu acela care a spus aşa, i-aş spune că nu are dreptate. Ştiţi de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu şi Părintele şi-a dat seama de lucrul acesta. De curând, am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puţin şase ore, e mai raţional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. Şi Părintele Arsenie zicea că cel puţin şase ceasuri de somn continuu. Cel puţin, adică înseamnă şi mai mult. Bineînţeles, nu vreo zece ceasuri, cum dorm unii acuma, vara, se culcă pe la zece şi se scoală a doua zi tot pe la zece. E cam prea mult.

Al patrulea punct: să-ţi păstrezi hormonii, adică să nu faci risipă de energie sexuală. Şi Părintele şi noi care spovedim, întâlnim oameni dărâmaţi prin abuzuri şi, de aceea îndrăznim să spunem: fiţi atenţi, nu faceţi abuz, nu faceţi risipă de energie sexuală.

Şi al cincilea punct: să ai concepţie de viaţă creştină, adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă, ştiu eu, yoga, zen şi altele.

Concepţia de viaţă creştină, câtă o avem, ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezei firea, prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti, câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun), hrana raţională, somnul şi energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual. Aşa dorea Părintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viaţă, pe care l-a predat tinerilor şi oricui care vrea să ia aminte la el.

(Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 187-188)

SURSA

Urarea corectă de Sărbători. De ce este pleonastică formula „Crăciun fericit“

Colinda, cântecul magic care ne aduce bucuria Sărbătorilor. Un cântec popular, cu mesaj spiritual, religios, care vorbeşte despre naşterea pruncului Iisus Hristos. O incantaţie care ne aduce în case starea de binecuvântare. Despre colinde, mesajul lor şi urarea corectă de Crăciun, ne învaţă părintele Eugen Tănăsescu, preotul-blogger al ziarului „Adevărul“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ „Omul este bradul pe care Dumnezeu L-a împodobit cu daruri“. Părintele… FOTO Dobrogea obiceiurilor păgâne de Crăciun. Cum au supravieţuit coli… FOTO VIDEO Cel mai vechi şi mai frumos colind din Dobrogea – Colindul … „Primele colinde de Crăciun au fost rostite de îngerii care au vestit păstorilor din Betleem naşterea Mântuitorului. De aceea, colindatul începe în Ajunul Crăciunului. Colindele de Crăciun sunt un fel de învăţătură populară despre Naşterea Domnului. Se cântă de Prunc, de Maica Sa, de peşteră, de iesle, de Stea, de magi. Se pot face apoi urări în preajma Anului Nou, cum ar fi Sorcova şi Pluguşorul. Există însă şi colinde de Bobotează sau de Paşti“, ne învaţă părintele Eugen Tănăsescu, preotul-blogger „Adevărul“. Cu ce trebuie să răsplătim colindătorii, mai ales atunci când banii sunt drămuiţi, iar colindătorii – mulţi? „Cu dragoste mai întâi şi cu ce poate fiecare. Toată lumea se gândeşte la bani pentru că acesta este principalul defect al capitalismului: te face să cuantifici totul în bani. Adevăraţii colindători primesc, însă, de toate. Prin lumea satului se mai oferă colindătorilor produse alimentare: cârnaţi, vin, cozonaci, fructe. Cei mai tineri însă preferă banii, pentru că visează la tehnologie, care se procură cu bani“, spune preotul. Cât despre răspunsul potrivit colindătorilor, părintele Tănăsescu recomandă: „Crăciun binecuvântat!“, „Naşterea Domnului cu folos sufletesc!“, „Mântuitorul se naşte!“. „În niciun caz nu spunem «Crăciun fericit». E un pleonasm! Cum pot fi altfel Sărbătorile decât fericite? Eu unul colind aşa: «Crăciun binecuvântat, cu Hristos încununat, cu colinde presărat, în dragoste îmbelşugat!», arată preotul. Preafrumoasele colinde româneşti sunt un tezaur care trebuie păstrat. „Avem o obligaţie morală să transmitem copiilor noştri zestrea de colinde autentice. Altfel, Crăciunul o să fie din ce în ce mai mercantil şi mai pătimaş. Când aud, de pildă, refrene ca «Doar un Crăciun cu tine» mă întristez. Mă deranjează desacralizarea colindului, transformarea lui în manea de Crăciun“, mai spune părintele Tănăsescu. Interviu: Să urăm „Crăciun binecuvântat!“ în loc de „Crăciun fericit!“  – Ce este colinda? Este un cântec religios, este un cântec popular, este o incantaţie?  – Colinda sau colindul este o cântare tradiţională care are un conţinut religios, în care se vesteşte un anume eveniment cu tentă spirituală. Colindul creştin este religios, datorită amintirii lui Dumnezeu în text, este popular deoarece are o structură folclorică şi este o incantaţie deoarece are şi un aspect de rugăciune populară cântată. Specialiştii în etnologie au diverse clasificări ale colindelor. Pentru noi, la acest moment, contează două categorii: colindele creştine şi cântecele de stea, care au ca temă principală Crăciunul şi momentele adiacente lui: Anul Nou. Există însă colinde şi de Bobotează sau de Paşti.  – Când au apărut colindele?  – Conform etnologilor, colindele, ca gen muzical, datează dinainte de creştinism. Dacă ne referim însă la cele legate de Crăciun, acestea îşi au originea chiar în noaptea Naşterii Domnului. Conform Evanghelistului Luca, primele colinde constau în vestea pe care îngerii o dau păstorilor din Betleem: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ (Luca 2, 10-14)  – Care este timpul cel mai potrivit de colindat? Acum se colindă aproape toată luna decembrie.  – Trebuie să se colinde în preajma evenimentului amintit în colind. La Crăciun, începem în Ajunul Crăciunului şi se colindă şi în ziua de Crăciun dimineaţa. Dar să nu facem confuzie. Una este colindatul, adică umblatul cu colindul şi alta este ascultarea colindelor. Deoarece tehnica e permite înregistrarea pe diverse suporturi a colindelor, ele se pot asculta în preajma Sărbătorilor mult mai larg. Unii le ascultă chiar începând de la Sfântul Nicolae până la Anul Nou, pentru a pătrunde şi mai bine atmosfera Crăciunului.  – Cu ce trebuie să răsplătim colindătorii?  – Cu dragoste mai întâi şi cu ce poate fiecare. Toată lumea se gândeşte la bani pentru că acesta este principalul defect al capitalismului: te face să cuantifici totul în bani. Adevăraţii colindători primesc însă de toate. Prin lumea satului se mai oferă colindătorilor produse alimentare: cârnaţi, vin, cozonaci, fructe. Cei mai tineri însă preferă banii, pentru că visează la tehnologie, care se procură cu bani. Mai întâi însă trebuie să deosebim colindătorii adevăraţi de falşii colindători. O spun cu regret şi poate unii cititori s-ar supăra, dar o repet: cine bălmăjeşte câteva cuvinte, uneori spuse incorect, nu este decât un mercantil, un traficant de colind. Dacă îi refuzăm, le dăm un mesaj că ar trebui să preţuiască mai mult colindul şi să colinde temeinic. Aşa că ori se lasă de plagiat, ori îşi asumă statutul cu demnitatea cuvenită. Dacă însă suntem în dificultate financiară, nu cred că e o problemă în a le oferi ce se poate oferi. Cel ce vesteşte dragostea lui Dumnezeu nu poate face mofturi la dragostea aproapelui. Important e să oferim cu dragoste. Şi aici e un amănunt esenţial: cine are dragoste nu oferă nimicuri. Exemplul banului văduvei din Evanghelie rămâne în picioare: în vreme ce toţi donau din prisosul lor, ea a donat doi bani, toată averea ei. Astăzi mulţi ar reproşa lui Iisus că apreciază falimentul.    – Cum le răspundem celor care ne colindă? Care este formula corectă?    – În vechime creştinii răspundeau cu formula: „Hristos se naşte! Slăviţi-l!“ este un salut care funcţionează similar cu cel de la Paşti: „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!“ Cum însă secularizarea vrea să ne amputeze sufleteşte, nu prea mai plac astfel de saluturi creştine. Aud formule din ce în ce mai hilare, în care se urează o fericire seacă, din care lipseşte sursa. De pildă, „Crăciun fericit”. Crăciun înseamnă însă Naşterea Domnului Hristos. E un pleonasm. Îşi închipuie cineva că poate fi altfel Crăciunul? Însă problema reală este că nici nu se mai ştie ce este Crăciunul, nu se mai pătrunde esenţa, dar există şi o încăpăţânare de a ne feri să rostim numele Domnului Hristos, aproape ca diavolul de tămâie, dacă tot este să vorbim popular. Din acest motiv eu prefer formulele cu impact mai mare, fie cea din vechime, fie altele similare: „Crăciun binecuvântat!“, „Naşterea Domnului cu folos sufletesc!“, „Mântuitorul se naşte!“ sau oricare conţine esenţa Crăciunului.  – Despre mesajul colindelor şi starea de spirit cu care trebuie să le întâmpinăm, care trebuie să fie? Ca gen muzical etnografic, colindele au o tematică foarte diversă: de fată, de flăcău, de peţit, de trecere, urări – de exemplu Sorcova sau Pluguşorul. Dar toate au un mesaj de factură spirituală, legat de contextul în care se interpretează. Cele de Crăciun sunt un fel de cateheză populară asupra Naşterii Donului. Se cântă de Prunc, de Maica Sa, de peşteră, de iesle, de Stea, de magi. Se transmite, prin cânt şi vers, momentul Naşterii lui Hristos. În ultima vreme, datorită pieţei muzicale, au apărut tot felul de cântece de iarnă care par colinde, dar de fapt, au cu totul alt mesaj, centrat pe ego-ul propriu, pe senzualitate sau diverse alte subiecte străine Naşterii Pruncului sfânt. De aceea, o obligaţie morală este ca, pe lângă selectarea atentă a ceea ce ascultăm, să transmitem şi copiilor noştri zestrea de colinde autentice. Altfel, Crăciunul o să fie din ce în ce mai mercantil şi mai pătimaş. Comunismul încerca să-l ideologizeze pe Moş Gerilă în locul Pruncului, capitalismul de azi desăvârşeşte aceasta prin libertatea greşit folosită. Când aud de pildă: „Doar un Crăciun cu tine” mă întristez. Chiar sexul lipsea de Crăciun?! Dar să nu fiu greşit înţeles, n-am nimic personal cu interpretul. Mă deranjează desacralizarea colindului, transformarea lui în manea de Crăciun. Ca şi altă denaturare: de la Steaua magilor s-a ajuns la horoscopul creştin. Locul unde le cântăm poate fi oriunde, dar din el nu poate lipsi esenţialul: scena Naşterii. Că este chiar scena Naşterii amenajată în parc sau în casă, că este un brad, că suntem la masă, oriunde am fi, Hristos nu poate lipsi. Altfel, în loc de Naştere, avem avort. Îl ucidem pe Prunc în propria-i Sărbătoare.  – Care este cel mai profund colind românesc, ca mesaj?  – Oscilez între două: „O, ce veste minunată“ şi „Astăzi s-a născut Hristos“. Dar avem şi în Dobrogea câteva colinde specifice:„ Colindul Sfântului Andrei“, „De când Domnul s-a născutu“, „Îngerii cântă-n coruri“, „Astă seară-i seară mare“, „Râurel de rouă“. La final, permiteţi-mi şi mie o colindă personală: „Crăciun binecuvântat, cu Hristos încununat, cu colinde presărat, în dragoste îmbelşugat!“

Articol preluat: http://adevarul.ro