„Nu mai pot, e mofturos!”

profirie

I-am spus odată:

– Părinte, nu mai pot să lucrez cu fratele acesta, e prea mofturos!

– Măi, tu eşti egosit, ştii? De asta pătimeşti atâtea.

– Ştiu, părinte, de mic sunе aşa. Rugaţi-vă să-mi dea Dumnezeu smerenie în inimă.

– Când inima are smerenia cea sfântă, ea le vede pe toate ca fiind bune şi trăieşte în biserica cea necreată a Lui Dumnezeu încă de acum şi de aici, de pe pâmănt. Dar nu smerenia ceea despre care vorbim, nici pe care credem noi că am dobândit-o. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu, pentru sufletul pe care-l găseşte curat. Atunci, Dumnezeu păzeşte cu mulţumire acel suflet curat şi îl trage spre El. Aşa că nu spune „ăsta e un mofturos”, „acela e invidios”, „celălat e mânios, etc.

„N-o spune n-o scapăt niciodată la capăt cu el”. O astfel de atitudine nu e ortodoxă, nu e creştinească.  Aşa, eşti străin de iubirea lui Dumnezeu. Te desparţi de Harul lui Dumnezeu, fiindcă te-ai despărţit de fraţii tăi. Să trecei cu vederea slăbiciunile lor şi, fără să le emiţi, să fii una cu ei la lucru.

Orice vor şi cum vor să faci. Vor aşa? Bine. Vor altfel? Bine, fie altfel. În felul acesta, zidurile care ne despart de fraţii noştri se surpă, iar noi ne unim cu Hristos. Cu cât te uneşti mai mult, zilnic, cu fraţii tăi, cu atât pătruzi mai mult, tainic în iubirea lui Hristos.

Extras din Părintele Porfirie- “Antologie de sfaturi şi îndrumări” Editura Bunavestire, Bacau, p.117-118

SURSA

Anunțuri

Protosinghelul Ghervasie Hulubariu – Mai mare este dragostea, decât pravila

Când cineva îţi bate în uşă, lasă-ţi pravila, deschide-i uşa, dă-i un ban, o haină, un sfat, o vorbă bună, dă-i dragostea ta, bunătatea inimii tale, tot ce ai mai de preţ, ca el să plece mulţumit şi folosit.

̶  Ce trebuie să fac să mă mântuiesc?

̶  Ce cuvânt să-ţi dau eu, păcătosul? Să cauţi pacea tuturor şi să nu ţii mai mult la rugăciune, la pravilă, decât la aproapele! Când cineva îţi bate în uşă, lasă-ţi pravila, deschide-i uşa, dă-i un ban, o haină, un sfat, o vorbă bună; dă-i dragostea ta, bunătatea inimii tale, tot ce ai mai de preţ, ca el să plece mulţumit şi folosit. Că mai mare este dragostea, decât pravila! Că dacă-ţi rămâne pravila, o poţi termina pe urmă, după ce pleacă fratele; iar dacă fratele pleacă scârbit sau smintit de la uşa ta, nu ştii dacă îl mai întâlneşti în viaţă, ca să-l ajuţi. Şi aşa, rugăciunea ta nu mai ajunge la Dumnezeu.

– Vă mulţumesc, părinte Ghervasie, pentru aceste frumoase sfaturi duhovniceşti. Dumnezeu să vă plătească în Ceruri!

– De ce să-mi mulţumiţi? Doar nu mă doare gura să vorbesc! Că toate le-am primit în dar: şi ochii, şi urechile, şi limba, şi mintea. Se cade ca pe toate să le folosim spre slava luiHristos şi spre zidire sufletească.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 642-643)

SURSA

Împlinind poruncile lui Hristos, ne curăţim de patimi

Poruncile Mântuitorului Hristos au în vedere vindecarea celor trei părţi ale sufletului: raţională, irascibilă şi poftitoare.

Poruncile Mântuitorului Hristos au în vedere vindecarea celor trei părţi ale sufletului: raţională, irascibilă şi poftitoare. Potrivit învăţăturii Sfântului Filotei Sinaitul: „Toate poruncile dumnezeieştii Evanghelii urmăresc să îndrepte cele trei părţi ale sufletului şi să le facă sănătoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmăresc, ci le şi însănătoşesc cu adevărat”. În continuare, Sfântul ilustrează cele de mai sus recurgând la câteva din cuvintele Mântuitorului: „Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă” (Matei 5, 22) se referă la partea irascibilă; „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) vizează partea poftitoare, în timp ce porunca: „Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10,38) se adresează părţii raţionale. „Deci, aceste trei părţi ale sufletului le războieşte diavolul ziua şi noaptea”, conchide Sfântul Filotei, „iar dacă satana războieşte cele trei părţi, este vădit că războieşte poruncile lui Hristos”. Împlinind poruncile lui Hristos, ne curăţim de patimi, care sunt aşezări urâte şi pierzătoare ale omului lăuntric, ale stării „dinăuntru a sufletului” nostru (Avva Dorotei).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 332)

SURSA

Vă rog pe toți, ridicați-vă, chiar și într-un târziu, din această amorțeală!

În ceasul judecății nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părintele, nici frate, nici prieten. Dacă lucrurile noastre sunt vicioase, vom fi osândiți și vom pieri negreșit.

Ce răspuns vom da, când în cele lumești ne ostenim pentru o desfătare trecătoare – sau poate nici una de vreme ce viitorul este nesigur – pe când în cele duhovnicești arătăm nesârguință și lene? Nu există îndoială că suntem fără de răspuns și vom ajunge în iadul cel fără de fund. De aceea vă rog pe toți, ridicați-vă, chiar și într-un târziu, din această amorțeală! În ceasul judecății nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părinte, nici frate, nici prieten. Dacă lucrurile noastre sunt vicioase, vom fi osândiți și vom pieri negreșit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 56)

SURSA

Fuge mintea în timpul rugăciunii…

Nu există frate creştin, nu mai vorbesc de monah, să nu fie ispitit când îşi face rugăciunea. Pe toţi ispiteşte diavolul.

 – Omul de dimineaţă până seara poate să ajungă la măsură dumnezeiască!

– Nu se poate fără smerenie! Nu vă păcăliţi! Ţineţi-vă de Biserică, duceţi-vă la slujbe! Sigur, ascultaţi şi de duhovnic. Se mai spune în Pateric că se reuşeşte întrebând. Nu banalităţi. În lupta ta ţi-ai descoperit poate o nedumerire, ceva.

Nu există frate creştin, nu mai vorbesc de monah, să nu fie ispitit când îşi face rugăciunea. Pe toţi ispiteşte diavolul. Dar tu nu te lăsa, nici nu te descuraja! Lui Dumnezeu îi place lupta ta. El deja ştie ce vrei tu, şi vei primi. Ei, dar nu te lăsa! Dacă vezi ispita şi cedezi, o iei de la capăt.

– Dar mie îmi pare rău căci se întâmplă de multe ori să adorm!

– Nu vă agitaţi! Să fiţi calmi. Că tot apuci să zici ceva. Asta este lupta dracilor pe toate fronturile. Orice creştin, nu mai vorbesc de monahi – şi te rog să mă crezi pe mine şi pe toţi – , n-am întâlnit om, care să nu-mi spună că îi fuge mintea în timpul rugăciunii! Şi femei din lume, şi simple şi bogate – adică bogate la minte. Toţi au ispite. Vine satana, căruia nu-i convine deloc. Ăsta e semnul bun că noi facem lucru plăcut lui Dumnezeu. Dar ia să te gândeşti la lucruri deşarte, să vezi că nu te opreşte!

Să lupţi încontinuu, părinte! Nu ne lasă Dumnezeu. Suntem şi noi ajutaţi şi are şi el libertatea să ne ispitească. Atât. Încolo nu are putere! Să nu faceţi greşeala să-l blestemaţi! Nu dialogaţi cu dracul. Cu el nu se stă de vorbă. Recurgi la rugăciune, că el fuge de rugăciune, de puterea numelui lui Hristos. Zi: „Doamne, Iisuse…” mereu!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 134-135)

SURSA