Este bogăția un păcat?

„Cum nu va trece cămila prin urechile acului, așa nu va trece bogatul prin Poarta Raiului”…! Nu-i bogăția un păcat dacă e făcută prin mijloace cinstite și din ea se înfruptă multă lume, cum nu-i sărăcia o virtute dacă omul nu și-a ales drumul renunțării la toate cele lumești, alegând să slujească pe Hristos. Când corabia este în primejdie să se scufunde, ce face marinarul înțelept? Aruncă peste bord toate averile de pe corabie, ca să își salveze viața, să se salveze pentru Viață!

Cel care nu se îndură să arunce nimic, se scufundă cu toate averile sale, alege moartea trupului și a sufletului. Așa e și omul de azi și așa a fost dintotdeauna: Dumnezeu îi dă de toate, el trebuie să știe să aleagă doar ce îi trebuie, cât îi trebuie. Un om bogat suferea de o boală gravă și trebuia să se opereze, dar operația costa bani mulți. Nu s-a îndurat să plătească operația, omul a murit, iar averea sa a rămas unor rude care i-au împărțit-o rapid.

(Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, Editura Conta, Piatra Neamț, 2006, p.78)

Când ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?

batrani_3

Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie?

Îngăduie-mi însă o întrebare: tu Îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile Lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi a spălat picioarele celor ce Îl iubesc. Mult se bucură Ziditorul nostru să-i asculte pe copiii Săi cei ascultători. Pe Moise, pe Avraam şi pe Iacov, Ziditorul i-a ascultat în toate câte L-au rugat. Şi prin lucrări fireşti şi mai presus de fire, El Şi-a revărsat mila asupra celor care împlineau legea Lui. Dacă nu a vrut să asculte rugăciunile mele şi ale tale, asta se întâmplă ori fiindcă nu am vrut să ascultăm poruncile din legea Lui, ori rugăciunile noastre nu au fost aşa cum trebuie. Domnul a grăit prin Isaia poporului neascultător: „De veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu vă voi asculta”, şi puţin mai încolo: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca” (Isaia l, 15,19).Aşadar, Dumnezeu ne ascultă când suntem ascultători şi nu ne ascultă când suntem neascultători. Nu ascultă nici când cerem ceva păgubitor şi lipsit de noimă. Apostolii Iacov şi Ioan L-au rugat odată pe Domnul să pogoare foc din cer asupra satului unde nu voiseră să le dea găzduire. „Iar El, întorcându-Se, i-a certat” (Luca 9, 55). Nu numai că nu le-a ascultat rugăciunea, ci i-a şi certat. Gândeşte-te şi tu dacă rugăciunile tale au fost vrednice de un om şi vrednice de Dumnezeu. Încă ceva. De ce te rogi lui Dumnezeu numai în restrişte? Prin aceasta pe tine te înjoseşti, iar pe Dumnezeu Îl jigneşti. Ziditorul nostru cere de la noi să simţim neîncetat că suntem în faţa Lui şi să avem neîncetat împărtăşire cu El prin rugăciune. Neîncetat rugaţi-vă! Rugându-te lui Dumnezeu numai atunci când dă peste tine nenorocirea, faci din tine un cerşetor oarecare, iar pe Dumnezeu Îl ruşinezi, fiindcă Îl chemi ca pe un pompier, numai atunci când îţi arde casa. Hristos ne-a dat dreptul să Îl numim pe Tatăl Lui Tată al nostru. Ce e mai dulce decât asta? Şi ce este mai dulce pentru copii decât a fi în faţa părinţilor? Să ne străduim neîncetat şi noi, deci, să fim în faţa Tatălui nostru Ceresc cu inima şi gândurile şi rugăciunile. Rugăciunea noastră în vreme de propăşire şi bucurie e ca un capital duhovnicesc care ne foloseşte la vreme de nevoie şi suferinţă mai mult ca rugăciunea de o clipă făcută când vin zilele de restrişte. Pace ţie de la Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici

SURSA

Despre mantuire: motive si scuze

• Unii spun asa: Eu sunt prea pacatos ca sa ma mai pot mantui”.

Trebuie sa tinem cont de cuvintele Mântuitorului care a spus: Nu cei sănătoṣi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi… eu n-am venit să chem pe cei drepti, ci pe cei păcătosi la pocăintă” (Matei 9:12-13). „Dar Dumnezeu Îṣi arată dragostea Lui fata de noi prin aceea ea Hristos a murit cand noi eram înca păcătoṣi” (Romani 5:8). Multa nadejde ne dau ṣi cuvintele Sfantului prooroc Isaia: „Veniti sa ne Judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi, ṣi de vor fi ea purpura, ea lâna albă le voi face” (Isaia 1: 18).

• Sunt multi oameni care sunt cu mult mai răi decat mine …

Acestor credinciosi trebuie sa le spunem ca între oameni: „Nu este drept nici unul” (Romani 3: 10) ṣi că „Cine va păzi toata legea, dar va greṣi într-o singura poruncă, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2: 10). Aceasta afirmatie ca ei sunt mai buni decat altii este o lauda, este mandrie ṣi iata ce spune Sfantul Apostol Pavel despre aceasta: „Iar cel ce se leudă, în Domnul sa se laude. Pentru că nu cel ce se leudă, singur este dovedit bun, ci acela care îl laudă Domnul” (2 Corinteni 10:17-18).

• Eu am amanat de prea multe ori pocăinta …

Sfantul Apostol Petru ne vorbeste despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: Domnul… îndelung rebdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toti sa vina la pocăinţă” (2 Petru 3:9).

iar Sfantul Apostol Pavel este parca si mai încurajator: „La vreme potrivita te-am ascultat ṣi în ziua mântuirii te-am ajutat; iata acum vreme potrivită, iata acum ziua mântuirii” (2 Corinieni 6:2).

De aceea, precum zice Duhul Sfant: „Daca veṣi auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoṣaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii” (Evrei 3:7-8).

• Inima mea este prea împietrită ca sa mă mai pot mântui .

“Deci, decii este cineva în Hristos, este faptură nouă; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi” (2 Corinteni 5:17). lar prin Sfantul prooroc lezechiel ne spune Domnul Dumnezeu: „Va voi da inima nouă si duh nou vă vo da, voi lua din trupul vostru inima cea de piatra si vă voi da inima de carne. Pune-voi înlauntrul vostru Duhul Meu ṣi voi face ca sâ umblaţi după legile Mele ṣi să păziţi ṣi să urmaţi rânduielile Mele” (lezechiel 36:26-27).

• Mă voi pocai mai tarziu, la batrâneţe …

„Nu te lăuda cu ziua de maine, ca nu stii la ce poate da nastere” (Pildele lui Solomon 27:1). „Cautati pe Domnul cat Îl puteţi gasi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău. să lase calea lui si omul nelegiuit vicleniile lui si sa se întoarcă spre Dornnul, căci El se va milostivi de dânsul” (Isaia 55:6-7).

• Îmi este teama ca îmi voi pierde prietenii dacă vor vedea ca vreau să mă mântuiesc.

Domnul Iisus Hristos a spus: ” Voi suteţi prietenii Mei, decâ faceti ceea ce va poruncesc” (loan 15:14). “Nu stiţi ca prietenia lumii este duṣmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi sa fie prieten cu lumea se face vrajmaṣ lui Dumnezeu” (Iacov 4:4).

• Există oameni ca merg la Biserica ṣi totuṣi sunt răi ṣi păcătoṣi.

lata ce ne îndeamna Sfantul Apostol Pavel în Epistola catre Romani: ” … fiecare dintre noi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. Deci sa nu ne mai judecem unii pe alţii, ci mai degrebă judeceti aceasta: Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteelii” (Romani 14:12-13).

lar Sfantul Evanghelist Matei zice: “Nu judecaţi, ca sa nu fiti judecaţi. Caci cu judecata cu care judecatii, veti fi judeceti si cu masura cu care masurati, vi se va masura, De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, si berna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întai berna din ochiul tău si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7:1-5). De aceea tuturor celor care sunt în înselare în ceea ce priveste scopul vietii noastre crestinesti trebuie sa le spunem ca:

Alta este viata decât aceea pe care în mod obisnuit ṣi-o închipuie oamenii;

Altul este omul însuṣi, decat acela ce se închipuie el;

Altul este adevarul, decât acela pe care ṣi-l închipuie mintea omenească.

https://orthomihail.wordpress.com

SURSA

Credinţa care mută munţii

Iubiţi credincioşi, să muţi un munte este un lucru mare! Să muţi un munte chiar şi bucată cu bucată, să faci cale printre munţi e un lucru mare şi să ştiţi că nu poate face nimeni lucrul acesta decât având credinţă! Dacă cineva vrea să facă un drum printre munţi, un drum în munte, să facă un tunel, e tot un fel de mutare de munte sau tot un fel deschimbare a lucrurilor care au fost înainte.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalie, are un cuvânt din care înţelegem că munţii pe care i- a avut în vedere Domnul Hristos când a spus că pot fi mutaţi munţi prin credinţă, sunt altfel decât sunt munţii cei de piatră. Sunt munţi de răutate, munţi de nepăsare, munţi de îndoială, munţi de necredinţă, sunt piedicile care stau în faţa noastră când e vorba să ne apropiem de Dumnezeu.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 40)

SURSA

Unui om care s-a asigurat material și crede că poate trăi fără grijă

Eu mă tem pentru dvs. Îmi scrieţi că v-aţi asigurat pe dvs. şi pe copiii dvs. atât de solid, încât acum puteţi trăi fără grijă. Lipsa dvs. de grijă a izgonit, pare-se, din sufletul dvs. frica de Dumnezeu.

Prin ce v-aţi asigurat? Prin bani? Oare n-aţi auzit în aceste zile cum falimentele neaşteptate ale băncilor fac din milionari cerşetori şi, mai rău, sinucigaşi?

Prin case şi magazine? Oare nu aţi citit despre desele cutremure, care într-o clipă prefac oraşele în maldăre de ruine?

Aţi cumpărat ogoare şi livezi? Oare aţi uitat recentele secete şi inundaţii, şi norii de lăcuste?

Dacă aţi fi citit Evanghelia, aţi fi ţinut minte spusa lui Hristos: „înşelăciuneabogăţiei” (Matei 13, 22). Mă miră că tocmai în aceste zile, când mânia lui Dumnezeu striveşte orice scut pământesc cu care oamenii ar vrea să se apere în afara credinţei în El, Cel Atotputernic, dvs. vă credeţi apăraţi de un scut atât de neputincios cum este bogăţia, mulţimea de pământ. Şi îmi semănaţi mult cu chinezii, care într-un război cu japonezii deschideau umbrele de ploaie deasupra capului ca să se apere de mitralierele inamice.

Pe lângă condamnabila lipsă de grijă care vine din bogăţie, şi care este o urâciune înaintea Domnului, mai simt şi alt rău la dvs.: şi anume că bogăţia dvs. este amestecată cu nedreptate. Asta înseamnă a mânca pâine cu viermi. Vă otrăviţi pe dvs. şi pe copiii dvs.

Ascultaţi ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cei ce se îmbogăţesc prin nedreptate sunt mai sărmani decât nevoiaşii; mai bine este să cerşeşti decât să jefuieşti”.

Istorisirea biblică despre Iov ne dă mărturie că şi un om drept îşi poate pierde într-o singură zi toată bogăţia pământească, darmite unul nedrept. Într-o singură zi şi-a pierdut dreptul Iov toată avuţia şi, pe deasupra, fiii şi fiicele. Şi-a pierdut după aceea şi sănătatea, şi s-a aşezat pe gunoi ca un sărac, plin de răni, şi a început să se tânguiască. Oare nu vă temeţi că vi se poate întâmpla şi dvs. asta? În necazul şi suferinţa sa, evlaviosul Iov şi-a apărat sufletul de deznădejde prin credinţa tare în Domnul; dvs. cu ce-l veţi apăra pe al dvs.? Şi ce vă va putea opri să nu vă sinucideţi, adică la ruina materială să nu adăugaţi şi ruina sufletească? În Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu scrie: cine iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său. În singurătate, în ceasurile liniştite ale nopţii, staţi de vorbă cu conştiinţa dvs.: oare chiar iubiţi mai mult nedreptatea decât sufletul dvs.?

Grăbiţi-vă de vă îmbogăţiţi în Dumnezeu, după cuvântul Mântuitorului. Iar a vă îmbogăţi în Dumnezeu înseamnă a vă îmbogăţi cu acea bogăţie pe care Dumnezeu o iubeşte şi care nu-l va părăsi pe om niciodată. Este vorba de bogăţia credinţei şi încrederii în Dumnezeu,  bogăţia milei şi împreună-pătimirii, adevărului şi iubirii frăţeşti.

Cu acest scut veţi apăra viaţa dvs. şi viaţa copiilor dvs. mai sigur decât cu o întreagă împărăţie pământească, de s-ar întinde aceasta de la răsăritul soarelui până la apus…

Dumnezeu să vă lumineze şi să vă binecuvânteze!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 170-172)

SURSA

În Litughie ne întâlnim cu Hristos, cu moşii şi strămoşii noştri

În Liturghie nu ţine fiecare să-şi spună o părere personală deosebită de a celorlalţi, ca în alt fel de adunări, ci toţi cântă în comun aceleaşi rugăciuni, aduc laudă aceluiaşi Hristos pe Care Îl laudă Biserica, începând din primele veacuri creştine, şi se împărtăşesc din Trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca om din Fecioara Maria, răstignit şi înviat pentru toţi cei ce au fost, sunt şi vor fi.

Cei ce se adună într-un sat împreună la Liturghie şi se roagă unii pentru alţii, îşi iartă unii altora supărările ce şi le-au făcut în cursul săptămânii şi ies din biserică împăcaţi şi înfrăţiţi. De aceea nu sunt în sate certuri şi dezbinări durabile între locuitorii lor. La oraş cei ce se adună împreună în biserica din cartierul lor, se împrietenesc şi nu se mai simt singuri. Când membrii unei familii lipsesc, cei ce sunt prezenţi întreabă pe membrii respective familii care sunt de faţă: “Ce face cutare care lipseşte? Este cumva bolnav?”

Liturghia a avut, de aceea, un mare rol în menţinerea unităţii de credinţă şi spiritualitate a neamului nostru, căci ea n-a menţinut numai unitatea dintre locuitorii fiecărui sat, sau a fiecărui cartier dintr-un oraş, ci şi unitatea sufletească dintre cei ce participau în diferite oraşe şi sate la Sfânta Liturghie, care este o mărturisire uniformă de rugăciune a aceleiaşi credinţe, a unirii cu acelaşi Hristos. Liturghia a menţinut nu numai unitatea etnică şi religioasă a poporului român într-un anumit timp, ci şi unitatea celor de azi cu moşii şi strămoşii lor, unitatea neamului de-a lungul istoriei.

În Liturghie nu ţine fiecare să-şi spună o părere personală deosebită de a celorlalţi, ca în alt fel de adunări, ci toţi cântă în comun aceleaşi rugăciuni, aduc laudă aceluiaşi Hristos pe Care Îl laudă Biserica, începând din primele veacuri creştine, şi se împărtăşesc din Trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca om din Fecioara Maria, răstignit şi înviat pentru toţi cei ce au fost, sunt şi vor fi. Întâlnindu-ne cu acelaşi Hristos, ne întâlnim cu El, cu moşii şi strămoşii noştri. Pe toţi îi are şi ne are adunaţi în Sine, în grija şi iubirea Lui. Cei ce nu participă la Sfânta Liturghie, cei ce nu se mai unesc prin împărtăşire cu acelaşi Hristos, slăbesc în credinţă şi în iubirea divină, slăbeşte şi unitatea lor spirituală cu neamul nostru care a fost, este şi va fi.

(Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului,  1993,  pp. 8-9)

SURSA

Cel care nu iubeşte biserica, Liturghia, să nu se amăgească că se roagă acasă!

Mulţi, pentru a nu merge la biserică, invocă faptul că slujbele sînt prea lungi, in­clusiv Sfînta Liturghie. E de ajuns rugăciu­nea pe care o facem acasă?

preot_slujba

Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim biserica, nu ştiu la ce ne foloseşte. Nu ştiu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe îşi face corabia, şi unii se apucă şi îşi fac butoaie cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino şi urcă în corabie, e mai sigur. Nu faci tu cu o scîndură vapor de mîntuire, corabie dintr-o scîndură nu prea faci. Cel care nu iubeşte biserica, cel care nu iubeşte Liturghia să nu se amăgească că se roagă acasă! Nu ştiu ce duh îl învaţă pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubeşte Liturghia. Nu poate fi aşa ceva. Cum poate fi aşa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă şi făcută către Dumnezeu şi Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc în care îl va duce va fi biserica. „Domnul este în sălaşul Său cel sfînt” (Psalmul 10, 4). Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Dar dacă rugăciu­nea lui nu-l duce acolo, păi, iertaţi-mă, dar sînt atîţia care spun că se roagă, dar nu tot cel ce spune „Doamne, Doamne” va fi primit, ne spune Hristos.

Aşa să ne măsurăm calitatea rugăciu­nii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălăşluieşte, acolo unde El însuşi vine, unde Se jert­feşte, acolo unde fraţii noştri se roagă împreună – că unde-s doi sau trei şi El este între noi -, înseamnă că ne rugăm în Duhul lui Dumnezeu. Noi care ne-am osebit de fraţii noştri din îngîmfare, din mîndrie, din dispreţ, cum credem că-L atragem pe Cel care este blînd, smerit şi Care ne-a dat poruncă să ne iubim unii pe alţii? Niciodată n-o să vină la aşa fel de oameni rugăciunea. Dar poate veni cu o cercetare puternică, chiar aşa descoperindu-le că nu fac bine, că nu-i bun gîndul care îl au, şi să ne întoarcem, să ne întoarcem în Biserică. Acolo ne mîntuim, pentru că acum avem biserici, sla­vă Domnului, şi Dumnezeu în chip desăvîrşit Se dă tuturor celor care-L voiesc pe Dînsul. Să mergem la biserică!

 Ieromonah Savatie Baștovoi Din Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, p. 111-113

SURSA

Hristos, prietenul pacatosilor

Hristos, prietenul pacatosilor

Hristos, prietenul pacatosilor

Hristos S-a aratat in aceasta lume ca prieten al pacatosilor: “N-am venit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi, ca nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”. Plecand de la aceste cuvinte nu putem sa nu ne intrebam: oare pe Dumnezeu nu-L intereseaza decat o categorie de oameni?

Raspunsul sta in adevarul ca pentru Dumnezeu nu exista “o parte”, ci numai intregul. Hristos a venit pentru intreg neamul omenesc, a venit sa vindece firea omeneasca. Asta inseamna ca in fata lui Dumnezeu nimeni nu este drept. Nimeni nu a marturisit si nici nu poate spune ca se poate mantui fara Hristos.

Noi ne consideram drepti, raportandu-ne la cei din jur. Dar aceasta raportare nu face decat sa ne asemene fariseului, care ii multumea lui Dumnezeu ca nu se aseamana cu ceilalti oameni: rapitori, nedrepti, etc. Sigur, poti sa nu fi rapitor si nedrept, insa pacatele nu se rezuma doar la cele amintite. Ce inseamna a te considera drept? Inseamna a le descoperi semenilor mandria.

Oare de ce s-a intors mai indreptat vamesul la casa sa? Pentru ca s-a coborat in el, si s-a raportat pe sine la Dumnezeu si nu la semeni.

Nu trebuie sa ne dorim sa iesim in evidenta, ci trebuie sa fim smeriti. Smerenia este calea ce duce spre vederea pacatului. Dumnezeu nu poate locui in omul care se crede lipsit de pacat. Un sfant se ignora pe sine, el nu stie niciodata ca este sfant. Dimpotriva, sfantul are constiinta celei mai mari pacatosenii. A spune unui om cu o viata placuta lui Dumnezeu ca este sfant, e o jignire. In acest sens imi amintesc de marturia Parintelui Teofil Paraian, care spunandu-i Parintelui Serafim de la Sambata de Sus, “Parinte dumneavoastra sunteti ca un sfant”, acesta i-a raspuns: “Taci ma ca te bat, nu mai vorbi asa”.

Ajungem la sfintenie cunoscand instrainarea noastra de Dumnezeu. Deci, sa nu credem ca tinzand catre sfintenie, ne dam seama cum inaintam si cand atingem sfintenia. Cand stai in fata lui Dumnezeu, te vezi pacatos. Si paradoxal, pe masura ce inaintezi in desavarsire, inaintezi si in vederea pacatelor. De aceea ceri neincetat iertare, caci iti vezi nimicnicia.

Cand vom avea constiinta, precum Psalmistul David, ca „pacatul meu inaintea mea este pururea” (Ps. 50, 5), avem sansa de a deveni prieteni cu Hristos.

Adrian Cocosila

SURSA

O familie nu înseamnă o simplă familie, ci înseamnă un neam

Bărbaţii imediat tresar la slujba cununiei, în care se ci­teşte Epistola către Efeseni (5, 20-33), în care se spune la sfârşit: „și femeia să se teamă de bărbat!” Să se teamă! Teamă multă, aşa, mare, tare! Şi toţi încântaţi, fericiţi! „Gicuţo, vezi ce zice părintili?” Dar ce se întâmplă?! Ei uită să citească două versete mai sus. Când să se teamă femeia de bărbat? Când bărbatul face pentru femeie ce a făcut Hristos pentru Bi­serică.

În general însă, cred că, în relaţiile de familie, prin­cipiul fundamental este acelaşi ca în Biserică: trebuie res­pectat capul şi împlinită până la capăt misiunea capului. Bărbaţii imediat tresar la slujba cununiei, în care se ci­teşte Epistola către Efeseni (5, 20-33), în care se spune la sfârşit: și femeia să se teamă de bărbat! Să se teamă! Teamă multă, aşa, mare, tare! Şi toţi încântaţi, fericiţi! Gicuţo, vezi ce zice părintili? Dar ce se întâmplă?! Ei uită să citească două versete mai sus. Când să se teamă femeia de bărbat? Când bărbatul face pentru femeie ce a făcut Hristos pentru Bi­serică – aşa zice Sfântul Apostol Pavel. Când moare pen­tru ea! Câtă vreme există acest exerciţiu al disponibilităţii până în moarte de dragul celuilalt, cum să nu se teamă celălalt?! Trăim frisonaţi unul lângă altul!

Într-o familie în care nu mai trăim taina acestei frisonări de teama de a nu-l ucide pe celălalt pentru că nu m-am lăsat eu ucis… Salut! Este celula de bază a societă­ţii. Constatând că toate formalităţile au fost îndeplinite, vă declarăm soţ şi soţie. Orice formalitate desigur că poate fi deformalizată şi atunci, în momentul în care cununia e doar o formalitate, bip – divorţ! Vin oameni la spovedit înainte de cununie şi îmi spun:Ştiţi, părinte, ne-am gân­dit să încercăm! Dacă nu merge… Nu e de râs, măi, că e de plâns! Dacă nu merge, aruncăm peste gard tot – toate visele noastre, tot ce am vorbit despre noi, tot ce am visat despre copiii noştri, despre copiii copiilor noştri, pentru că o familie nu înseamnă o familie, ci înseamnă un neam. Şi un neam nu înseamnă un neam, ci înseamnă omenirea întreagă!

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 38-39)

SURSA

Proorocii mincinoşi

Prooroci mincinoşi sunt toţi cei care zic că ei cred în Hristos şi întemeiază secte şi erezii, rătăcind de la adevăr.

Prooroci mincinoşi sunt toţi cei care zic că ei cred în Hristos şi întemeiază secte şi erezii, rătăcind de la adevăr. Aceştia, după mărturia Sfântului Andrei al Cezareei, sunt închipuiţi de „calul negru” din Apocalipsă (6, 5), pe care șade diavolul şi toţi conducătorii ereticilor. Se închipuiesc printr-un cal negru, fiindcă au mintea înnegrită şi întunecată de diavolul, precum şi pentru întunecimea credinţei lor rele. Cântarul celui ce șade pe calul cel negru este Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură, pe care toţi ereticii şi sectanţii o explică după mintea lor stricată de diavol; fiindcă ei uneori adaugă, după părerea lor cea rea, iar altor cuvinte din dreptarul Sfintei Scripturi le întorc înţelesul după cum le convine, spre a-şi susţine rătăcirea lor mincinoasă, necălăuzindu-se de cumpăna cea dreaptă şi sfântă a adevărului propovăduit de către Sfânta Biserică a lui Hristos” (Sfântul Andrei al Cezareei). Aceşti prooroci mincinoşi, care schimbă înţelesul Sfintei şi Dumnezeieştii Scripturi după părerea lor, nu vor să ştie că Dumnezeu nu suferă nici adăugire şi nici scădere; după cum însuşi porunceşte: Să nu adăugaţi la cuvântul pe care-l poruncesc Eu vouă şi să nu scădeţi din el (Deuteronom 4, 2; 12, 32; 30, 6; Apocalipsă 22, 18-19).

(Arhimandrit Ilie CleopaUrcuș spre Înviere, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, pp. 367-368)

SURSA