În Litughie ne întâlnim cu Hristos, cu moşii şi strămoşii noştri

În Liturghie nu ţine fiecare să-şi spună o părere personală deosebită de a celorlalţi, ca în alt fel de adunări, ci toţi cântă în comun aceleaşi rugăciuni, aduc laudă aceluiaşi Hristos pe Care Îl laudă Biserica, începând din primele veacuri creştine, şi se împărtăşesc din Trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca om din Fecioara Maria, răstignit şi înviat pentru toţi cei ce au fost, sunt şi vor fi.

Cei ce se adună într-un sat împreună la Liturghie şi se roagă unii pentru alţii, îşi iartă unii altora supărările ce şi le-au făcut în cursul săptămânii şi ies din biserică împăcaţi şi înfrăţiţi. De aceea nu sunt în sate certuri şi dezbinări durabile între locuitorii lor. La oraş cei ce se adună împreună în biserica din cartierul lor, se împrietenesc şi nu se mai simt singuri. Când membrii unei familii lipsesc, cei ce sunt prezenţi întreabă pe membrii respective familii care sunt de faţă: “Ce face cutare care lipseşte? Este cumva bolnav?”

Liturghia a avut, de aceea, un mare rol în menţinerea unităţii de credinţă şi spiritualitate a neamului nostru, căci ea n-a menţinut numai unitatea dintre locuitorii fiecărui sat, sau a fiecărui cartier dintr-un oraş, ci şi unitatea sufletească dintre cei ce participau în diferite oraşe şi sate la Sfânta Liturghie, care este o mărturisire uniformă de rugăciune a aceleiaşi credinţe, a unirii cu acelaşi Hristos. Liturghia a menţinut nu numai unitatea etnică şi religioasă a poporului român într-un anumit timp, ci şi unitatea celor de azi cu moşii şi strămoşii lor, unitatea neamului de-a lungul istoriei.

În Liturghie nu ţine fiecare să-şi spună o părere personală deosebită de a celorlalţi, ca în alt fel de adunări, ci toţi cântă în comun aceleaşi rugăciuni, aduc laudă aceluiaşi Hristos pe Care Îl laudă Biserica, începând din primele veacuri creştine, şi se împărtăşesc din Trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca om din Fecioara Maria, răstignit şi înviat pentru toţi cei ce au fost, sunt şi vor fi. Întâlnindu-ne cu acelaşi Hristos, ne întâlnim cu El, cu moşii şi strămoşii noştri. Pe toţi îi are şi ne are adunaţi în Sine, în grija şi iubirea Lui. Cei ce nu participă la Sfânta Liturghie, cei ce nu se mai unesc prin împărtăşire cu acelaşi Hristos, slăbesc în credinţă şi în iubirea divină, slăbeşte şi unitatea lor spirituală cu neamul nostru care a fost, este şi va fi.

(Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului,  1993,  pp. 8-9)

SURSA

Liturghia nu este o simțire

Adevărul Liturghiei este independent de propria noastră simțire…

 Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

„Ce bine m-am simțit la Liturghie!” Întâi de toate, Liturghia nu este o simțire. Adevărul Litughiei este independent de propria noastră simțire. Astăzi slujba mi s-a părut de nesuferit, seacă, n-am înțeles nici măcar ce Evanghelie s-a citit, dar asta nu înseamnă că nu am fost la Liturghie. Astăzi m-am împărtășit, dar nu am simțit nimic, nu înseamnă că nu m-am împărtășit. Dumnezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înșelătoare.

Aici însă cuvântul „m-am simțit” are sensul de „trăiesc”. Ajungem în situații în care înțelegem ceea ce simțim. Se poate să fim împreună de zece ani. Zece ani să ne bucurăm de iubirea dintre noi și, dintr-o dată, să-ți spun câteva vorbe și atunci să-mi zici: „Astăzi am înțeles cât de mult mă iubești!” Nu știai? Dacă n-ai fi știut, ai fi plecat. Ai știut, dar acum ai trăit iubirea mea. Astăzi antenele duhului tău au recepționat ceea ce aveai întotdeauna, dar acum i-ai ținut piept, te-ai oprit asupra ei. Ca să pricepi abia astăzi că te iubesc sau ca să pricep astăzi că mă iubești înseamnă că până acum ai avut zăvorâre egoistă, o pretenție de la ceilalți pentru tine însuți, sinele tău era centrul existenței tale și nu eu. De aceea n-ai înțeles. Astăzi ai simțit o îmbiere, un dar, o afierosire. Astăzi ai murit atât cât depindea de tine și, de aceea, ai înțeles că eu te iubesc, că eu sunt, oarecum, viața ta. Așadar, aceasta este o trăire.

„Era raiul!” Dar nu se poate ca raiul să fie nimic altceva decât o adunare a sfinților. Și ce este Liturghia? Adunarea sfinților. „Acolo sunt sfinții, Hristos. Uite, Cel pe care-L cauți, închină-I-te!” Ce imagine minunată! Asta este Liturghia! Lucrul după care însetează un suflet, pentru care ne-am botezat, pentru care ne-am miruns, pentru care am fost chemați în Biserica Ortodoxă, îl găsim la Liturghie. Ceea ce citești în cărțile noastre, în Sfânta Scriptură, ai acum la Liturghie înaintea ta.

Dar chiar dacă nu Îl vezi, Cel pe care-L cauți este aici. Închină-I-te! De aici vine și faptul că, atunci când preotul binecuvântează, noi ne plecăm capul. Când Evanghelia iese la Vohodul cel mic, ne plecăm iarăși capul, la fel ca și la Vohodul mare. Ne închinăm neîncetat la același dumnezeu, la toți Sfinții, la întreaga Biserică, cu toate elementele ei văzute și nevăzute, spuse și auzite, săvârșite și înțelese în ea.

Și continuă: „Închină-I-te, mulțumește-I, odihnește-te, inima mea, ai găsit ceea ce căutai!” Ce este Dumnezeiasca Liturghie, potrivit cu concepția omenească? Este reprezentarea nesângeroasă a jertfei de pe Cruce a lui Hristos. Nu se numește însă jertfă de răstignire, ci Dumnezeiasca Euharistie (mulțumire). De ce se numește Dumnezeiasca Euharistie de vreme ce este jertfă, dăruire, rugăciune, doxologie, cină de taină, de vreme ce este de toate? Pentru că trăim realitatea în ghicitură, în chip mistic, în taină, o trăim ca în oglindă (1 Cor. 13, 12). Și pentru că nu înțelegem aceste lucruri, Dumnezeu ne cheamă de fiecare dată ca să-I mulțumim pentru cele pe care nu le pricepem.

(Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Sfintele Slujbe, Editura Sf. Nectarie, Arad, 2009, p. 60)

SURSA