Este bogăția un păcat?

„Cum nu va trece cămila prin urechile acului, așa nu va trece bogatul prin Poarta Raiului”…! Nu-i bogăția un păcat dacă e făcută prin mijloace cinstite și din ea se înfruptă multă lume, cum nu-i sărăcia o virtute dacă omul nu și-a ales drumul renunțării la toate cele lumești, alegând să slujească pe Hristos. Când corabia este în primejdie să se scufunde, ce face marinarul înțelept? Aruncă peste bord toate averile de pe corabie, ca să își salveze viața, să se salveze pentru Viață!

Cel care nu se îndură să arunce nimic, se scufundă cu toate averile sale, alege moartea trupului și a sufletului. Așa e și omul de azi și așa a fost dintotdeauna: Dumnezeu îi dă de toate, el trebuie să știe să aleagă doar ce îi trebuie, cât îi trebuie. Un om bogat suferea de o boală gravă și trebuia să se opereze, dar operația costa bani mulți. Nu s-a îndurat să plătească operația, omul a murit, iar averea sa a rămas unor rude care i-au împărțit-o rapid.

(Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, Editura Conta, Piatra Neamț, 2006, p.78)

Anunțuri

Să iert? Nu pot!

Vine odată la mine un prieten al meu și-mi spune: „Sânt foarte mâhnit. Sufletul îmi este rănit de moarte de jignirile pe care mi le-au adus apropiații mei. Nu le pot ierta asta! Îmi voi cere dreptul. Îi voi da în judecată…”

După ce l-am ascultat, am încercat să-l liniștesc și să-i schimb starea sufletească, i-am amintit cât de mult au fost ocărâți și defăimați bineplăcuții sfinți ai lui Dumnezeu și cum ei, deși pătimeau pe nedrept, toate cu bărbăție le-au răbdat; că trebuie și noi să răbdăm, cu atât mai mult cu cât sufletele noastre sânt plinede păcate; că, dacă iertăm, și pe noi ne va ierta Dumnezeu – și altele asemenea. I-am spus că din răbdarea jignirilor nedrepte avem mare folos, și ca o întărire a acestui fapt i-am citit din „Carte de îndrumare în viața duhovnicească” următoarea pildă ziditoare:

Un bătrân locuia la chiliile pustnicești, afară de Alexandria, și era bătrânul foarte iute, puțin la suflet și nerăbdător. Deci, auzind despre dânsul un călugăr mai tânăr, a făcut legământ cu Dumnezeu, zicând: „Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut în lume, voi merge și voi petrece cu bătrânul, și-i voi sluji și-l voi odihni.”Deci, îl ocăra bătrânul ca pe un câine în toate zilele. Dumnezeu, văzând smerenia și răbdarea fratelui după șase ani de supunere către bătrânul, i-a arătat în somn un înger care ținea o hârtie mare, jumătate ștearsă și jumătate scrisă. Și îi arăta fratelui hârtia, zicând:

„Iată, jumătate din datoriile tale le-a curățit Stăpânul Dumnezeu,silește-te și pentru celelalte!”

Și era alt bătrân, duhovnicesc după viețuire, locuind aproape de el, care știa cele despre fratele și auzea totdeauna cum îl ocăra bătrânul și-l necăjea cu nedreptate și cum acesta îi punea lui metanie, iar bătrânul nu făcea pace cu el. Întâlnindu-l pe fratele, acest duhovnic bătrân l-a întrebat: „Ce este, fiule, cum a trecut ziua de astăzi? Oare am dobândit ceva, oare am șters de pe hârtie ceva?”

Fratele, cunoscând că bătrânul este om al Duhului, n’a ascuns tainele sale, ci i-a răspuns:

„Da, părinte, astăzi ne-am ostenit puțin.” Și dacă cândva trecea vreo zi în care nu ar fi fost ocărît, sau n’ar fi fost scuipat, sau n’ar fi fost izgonit de bătrân, se ducea seara la bătrânul cel de aproape și zicea, plângând: „Vai mie, părinte, că rea mi s’a făcut mie ziua de astăzi; căci nu am dobândit nimic, ci în odihnă am petrecut-o.” După alți șase ani, a adormit fratele, și mărturisea bătrânul cel duhovnicesc că l-a văzut pe el stând împreună cu mucenicii și rugându-se lui Dumnezeu pentru bătrânul lui, cu multă îndrăzneală, și zicând:

„Doamne, precum m’ai miluit pe mine prin acela, miluiește-l și pe el pentru îndurările tale cele multe și pentru mine, robul tău!” și după patruzeci de zile l-a luat la sine și pe bătrânul în locul cel de odihnă…

Când am terminat de citit prietenului meu această povestire, am așteptat să văd cum va reacționa. A fost mișcat până la lacrimi și a zis: „Într’adevăr, cât de mari au fost Sfinții Părinți! Câtă răbdare au avut!”

Iar eu i-am spus: „Iată, dragul meu, calea spre mântuire și pentru tine: iartă celor ce te-au defăimat, și Dumnezeu te va ierta și pe tine!” Atunci el dintr’odată, ca ars, și-a amintit și a strigat: „Să iert? Nu pot! M’au necinstit în chip îngrozitor! Îmi voi cere dreptul! Îi voi da în judecată!…” Cu aceste cuvinte pe buze, a plecat…

Nu facem, oare, noi toți, iubiți cititori, precum acest prieten? Câtă vreme citim în cămăruța noastră caldă și tihnită despre nevoințele marilor oameni bineplăcuți lui Dumnezeu, sântem mișcați până la lacrimi. Văzând răbdarea lor, plângem cu umilință. Când auzim predici frumoase despre ei, ni se înmoaie sufletele. Însă de îndată ce am ieșit afară în viață și ne întâlnim cu vreun dușman sau cu cineva cu care ne-am certat aseară, îi întoarcem spatele și nu-l putem ierta.

Ce folos avem din toată cunoștința noastră despre cum trebuie să ne purtăm și despre cum s’au purtat sfinții în astfel de cazuri, dacă nu facem ca ei?!

Extras din Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București 2010
21

SURSA

Biruieşte-l pe potrivnicul, repetând cât mai des numele lui Iisus

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

Sfântul Macarie spune:

„Să te rogi oricum, dar des. Iar să te rogi cu adevărat este lucrarea Sfântului Duh”.

Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Când ţi se întunecă sufletul cu gânduri necurate, biruieşte-l pe potrivnicul cu numele lui Iisus, repetându-l des, cât mai des. O armă mai puternică şi mai plină de izbândă nu vei găsi, nici în Cer, nici pe Pământ”.

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 82)

SURSA

Iertarea aproapelui – între virtute și slăbiciune

arhim. Mihail Daniliuc

Ca să putem uita definitiv vătămătoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat trebuie să ne asumăm o luptă lăuntrică, o răstignire a poftei filistine de răzbunare, a ispitei de a riposta la răutate cu răutate. Ce-i drept, nu-ţi vine ușor să-i ierți pe cei care, poate, ți-au distrus viața. Dar, dacă Domnul a cerut aceasta, cu siguranță că se poate împlini, căci El nu a împovărat ființa umană cu imperative utopice. Iar dacă, la început, nu reușim să îndeplinim porunca, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute.

Adesea suntem puși în situația neplăcută să asistăm la o ceartă între cunoscuți ori chiar noi înșine să fim implicați într-o neînțelegere cu cineva sau chiar să mediem un conflict, o tensiune apărută între cei apropiați. Astfel de conflicte pot da naștere la simțăminte de ură, răzbunare și dispreț, rupând comuniunea dintre oameni. Însă mulți nu înțeleg că iertarea aproapelui este o condiție sine qua non pentru dobândirea mântuirii, interpretându-o mai degrab ca o slăbiciune ori chiar o lipsă de demnitate. De aceea se impune o cunoaștere clară și concisă a  soluției la întrebarea: de ce trebuie să iert? Un răspuns simplu ar fi: fără iertare nu putem dobândi mântuirea, explicație dată de Însuși Mântuitorul Hristos. Dacă ne amintim de Predica de pe Munte (Matei cap. 5-7), Hristos învaţă că nu se cade să-ţi aduci darul la altar decât după ce te-ai împăcat cu semenul tău. Postul, ne învață părinții filocalici, este nu doar o jertfă, ci și un dar. Așa ne explicăm de ce se mai numește și zeciuială.  Însă, ofranda ascezei, nevoinței noastre, nu poate fi primită de Cerescul Tată fără a împlini condiția evanghelică a darului, adică împăcați cu semenii noștri. Din acest motiv Biserica ne cere în mod explicit la debutul postului să iertăm orice am avea asupra cuiva.

Cum să iert pe cel ce mi-a distrus viața?

Neiertând celor ce ne greșesc nici Dumnezeu nu ne iartă, dar nici faptele noastre cele bune nu le primeşte, fapt confirmat de spusele Mântuitorului: „de nu veți ierta din inimă fratelui, nu veți fi iertați” (Matei 18, 35). Ce presupune iertarea din inimă? Părinții duhovnicești ne învață că ea nu trebuie să fie o simplă declarație, formală ori conjuncturală. „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte!” implică o participare totală a ființei omenești în a șterge răul sau supărarea din toată ființa. Iertarea adevărată trebuie să coboare în suflet iubirea și puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au săvârșit sau ne-au dorit răul.Ca să putem uita definitiv vătămătoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat  trebuie să ne asumăm o luptă lăuntrică, o răstignire a poftei filistine de răzbunare, a ispitei de a riposta la răutate cu răutate. Ce-i drept, nu-ţi vine ușor să-i ierți pe cei care, poate, ți-au distrus viața. Dar, dacă Domnul a cerut aceasta, cu siguranță că se poate împlini, căci El nu a împovărat ființa umană cu imperative utopice. Iar dacă, la început, nu reușim să îndeplinim porunca, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, să-L chemăm pe El să pună umărul, ca să trecem peste piatra de poticneală. Numai așa vom simţi cum sufletul nostru înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi mândriei căci, iertarea sinceră a greşelilor altora întrezărește o șlefuire a sufletului nostru după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. Să-I cerem Lui să ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alţii aşa cum Dumnezeu ne iartă pe noi.

Poate ați observat că în Rugăciunea Domnească rugămintea iertării păcatelor, urmează imediat după ce am cerut „pâinea noastră  cea spre  ființă”. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece pentru a merita zilnic pâinea e necesar ca să ne spălăm zilnic de păcate, aşa cum ne spălăm înainte de masă. Iertarea aproapelui este la îndemâna noastră şi ea constituie profilaxia şi terapeutica sufletului, în vederea mântuirii, fiind totodată  una dintre cele mai uşoare posibilităţi pe care ni le oferă  Dumnezeu pentru izbăvire. Iertarea acordată semenului va aduce sufletului omenesc pacea şi bucuria, pe măsură să-i împlinească menirea devenirii sale ca persoană ce poartă în sine tendinţa spre comuniune, în scopul afirmării în lume a valorilor morale şi sociale. În măsura în care fiecare iartă fratelui său din inimă, aşa cum iartă Dumnezeu, în aceeaşi măsură iertarea, la care Tatăl Ceresc are întotdeauna iniţiativa şi întâietatea, se împlineşte în comunitate şi în fiecare dintre cei care o împărtăşesc fraţilor lor. Numai  trăind această părtăşie a iertării descoperim profunzimea cererii din Tatăl Nostru.

Din iertarea  adevărată, recomandată evanghelic de către Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să lipsească cu desăvârşire orice formă de rău, dar şi răzbunarea. În această categorie, intră  cei care uită toate greşelile, nedreptăţile, ranchiuna, adversitatea şi ura, făcând loc în sufletele lor căldurii şi strălucirii iubirii.

Aşadar, prin iertarea aproapelui din inimă Dumnezeu ne oferă  mai multe daruri: iertarea păcatelor; primirea faptelor noastre cele bune; agonisirea mântuirii. Iertarea este un dar, este generozitate infinită, căci reflectă supranaturalul în relaţiile dintre oameni. Cei implicaţi în acest act, sunt prin iertare în raporturi noi. Dumnezeu a înnoit firea umană iertând, iar omul când iartă îl imită pe Dumnezeu. Prin păcat el slăbeşte şi se degradează, iar prin iertare se înalţă, învie.

Duminica iertării

Acum înțelegem mai bine de ce în duminica dinaintea Postului Mare ni se cere în mod explicit să iertăm, deslușind totodată logica unei rânduieli unice în tot anul liturgic. În mănăstiri, la slujba vecerniei, în duminica lăsatului sec de brânză, se adună toată obștea și după ce starețul citește rugăciunea de dezlegare și de începere a postului își cere iertare întregii obști, urmând ca viețuitorii să-și ceară reciproc iertare zicând fiecare: „iartă-mă părinte sau frate și Dumnezeu să te ierte”! De la această tradiție din chinovii duminica izgonirii lui Adam din Rai se mai numește „a iertării.”

Cum se pot folosi de mântuitoarea datină de mănăstire credincioșii? La parohii nu prea se săvârșește vecernia respectivă, iar dacă unii preoți țin a o face, nu toți membrii comunității sunt prezenți. Cred că ar trebui să folosească orice prilej sau orice mijloc de comunicare pentru a-și cere iertare. La serviciu, la școală, oriunde, fără vicleșug, fără urmă de formalism,  un „iartă-mă!” rostit din inimă poate aduce o reparație substanțială multor relații  interpersonale degradate din pricina orgoliilor, ispitelor sau a multor uneltiri diavolești, dar înainte de toate ar îndupleca pe Dumnezeu să ne ierte tot ceea ce am greșit.

SURSA

Trei lucruri mantuitoare

Ne vorbeste Parintele Arsenie

Uite, va spun trei lucruri pe care sa le respectati si sa stiti ca sunteti oameni care pot nadajdui mantuirea:

1. Sa fiti bine marturisiti. Va dati seama ca asta este taina care ne mantuieste. Caci ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! Taina e facuta pe un temei in Sfanta Scriptura, gata! Si pacatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vami.

Va sa zica s-a terminat! Bine marturisiti. Ca daca esti bine marturisit, incepi sa te cercetezi: eu am injurat, eu am gandit asa, eu am făcut aceea. Incepi sa te cerni si sa te subtiezi si sa te aduni si sa te dezlegi. Asa. Chiar va rog sa notati pacatele cand le-ati facut, ca sa nu le uitati. Nu e usor, ca satana iti pierde creionul, n-ai hartia la tine si uiti.

Ce trebuie sa va mai spun? Sa nu lasati numai pe preot sa va intrebe. El va intreaba dupa un anumit fel de a intreba. Dar tu stii subtilitatea pacatului, sau nu-stiu-ce. Deci sa fiti bine marturisiti. Pentru ca daca esti bine marturisit nu mai poti pacatui si nadajduiesti in mantuirea ta. Asta e una.

2. Sa cautati sa fiti pomeniti la Sfintele Liturghii. Pentru ca se pune, dragii mei, in Sfantul Sange, particica aceea cu numele tau. Si se spune asa de preot: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau , pentru rugaciunile sfintilor Tai“. Si se pun toate de pe disc, in potirul cu Sfantul Sange.

Si va dati seama , unde poti sa fii, chiar daca esti mort, chiar daca esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cat te costa? Cautati sa fiti pomeniti la Liturghie. Fie ca va cunoaste un preot sau va cunoaste duhovnicul, fie ca fratiile voastre dati la Liturghie, dar sa fiti pomeniti. Asta e totul.

Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte de folos: trei lucruri care trebuie respectate pentru a nadajdui mantuirea

Liturghia nu e o lucrare omeneasca, dragii mei. Nici ingereasca. E direct divina! Pentru ca nu poti tu sa transformi acolo. El este Cel ce este. Si daca ar fi cu putinta sa se deschida cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea in cer mai multa lumina si mai mult asezare cum este in Sfantul Altar, cu ingerii, caci Hristos este cu noi.   

Noi chiar avem o rugaciune, cand facem Vohodul: „Si fa, Doamne, sa intre cu noi si ingerii care Iti slujesc impreuna cu noi!“ Deci preotul are autoritate. Pentru ca ei sunt acolo: o gloata de ingeri! E Hristos! Ce, te joci?! Deci, cautati sa fiti pomeniti la Liturghie.

3. Sa faceti milostenie, pomana. Dati de pomana. O, daca ati sti!… Si Vlahuta spune: „Mila e toata Scriptura!“ Cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru ca atunci inseamna ca iubesti. Si, iata, inseamna educatie. Domnule, daca spune: Insutit veti primi, nu te teme ca saracesti. Vrei sa te imbogatesti? Dă! Dar ce, urmarim sa ne imbogatim? Ma doare inima de cel sarac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cersetor, care era fara picioare, pe strada. Si ăsta astepta sa imi vars buzunarele, nu gluma. Dar eu n-aveam nimic. S-a intamplat sa n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam BANI de masina. Si i-am spus: „Frate, nu te supara, n-am nimic, dar iti dau o mana calda!“„O, parinte, asa ceva nu m-a dat nimeni”. Si-mi zic: „Am brodit-o! Am biruit!“.

Ei, vreau sa va spun: nu fiti nepasatori. Si nu asteptati sa-i intalniti. Cautati-i.Cautati-i, pentru ca, gasindu-i pe ei, te-ai gasit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mantuitorul, nu te poate uita cand faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.

Acum, milostenie nu inseamna numai sa lasi din traista; ai un coleg care sufera, care nu-stiu-ce, care e trist: „De ce esti trist? De ce esti trist?“ Si il mangai. Si nu il lasi deloc. Si inseamna ca ai facut o milostenie cu el. Si ii dai un cuvant de folos: „Lasă, mă, ca a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sa fim linistiti, hai sa-l pomenim, sa-l ajutam acolo (ca putem sa-l ajutam dupa cum traim)“.

Milostenie este sa accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand. Obisnuiti-va sa traiti nu numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi. Sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere. A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata.

Apoi nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El intinde mana sa-ti dea Imparatia Cerurilor si tu nici nu observi. Fratii mei, tineti minte: „cersetorii sunt personaje biblice!“ Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit!

Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat si zic:„Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, intru Imparatia Ta!“ si are valoare. Sa nu asteptati sa-i intalniti! Cautati-i!

Parintele Arsenie Papacioc

SURSA

Cum putem dobândi harul lui Dumnezeu?

Avem trei mijloace foarte puternice prin care putem dobândi harul lui Dumnezeu, care devine izvor de însuflare pentru toată buna lucrare spre mântuirea noastră.

Avem trei mijloace foarte puternice prin care putem dobândi harul lui Dumnezeu, care devine izvor de insuflare pentru toată buna lucrare spre mântuirea noastră.

Unul este chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos – pentru că atunci când chemăm neîncetat Numele Domnului pătrundem în prezența Lui și prezența Lui este deosebit de sfințitoare și dătătoare de viață.

Apoi, un alt lucru este participarea la Sfânta Liturghie. Când venim la Liturghie și aducem ce avem mai bun în noi, cele mai bune așezări din inima noastră, și le punem în darurile aduse lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu în schimb va pune viața Sa în aceste daruri și ni le va reda nouă: în Liturghie are loc un schimb de viață.

Iar al treilea lucru este citirea permanentă a cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, când este citit mereu, lasă în noi amprenta Duhului care l-a izvorât. Aceasta face să crească harul lui Dumnezeu în noi, iar acest har devine în noi izvor de însuflare pentru rugăciune și pentru toată buna făptuire.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2013, p. 192)

SURSA

Foloasele desei spovedanii

Cu cât mergem mai des și mai bine pregătiți la spovedanie, cu atât foloasele sufletești sunt mai mari.

Cele cinci foloase ale desei spovedanii sunt:

1. Primul folos al desei spovedanii este că, precum pomii, care se smulg des şi se răsădesc, nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, aşa şi obiceiurile cele rele şi deprinderile păcătoase, prin mărturisire deasă, nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturiseşte. Sau, precum un pom bătrân şi mare nu se poate tăia numai cu o lovitură de secure, aşa şi un obicei sau deprindere veche a păcatului, numai cu o singură durere a inimii nu se poate scoate şi dezrădăcina uşor.

2. Omul ce se spovedeşte des ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturiseşte rar, cu anevoie poate să-şi aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite şi, prin urmare, neiertate. Pentru acea diavolul i le aduce aminte în ceasul morţii, dar fără folos, căci i se leagă limba şi nu le mai poate mărturisi.

3. Cel ce se mărturiseşte des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat de moarte, îndată aleargă şi se mărturiseşte şi intră în harul lui Dumnezeu, căci nu suferă să aibă pe conştiinţă greutatea păcatului, fiind deprins a se curăţi des prin spovedanie.

4. Al patrulea folos este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit şi în harul lui Dumnezeu şi având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul (Tâlcuire la Psalmul 70). La cei ce se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit, luând dezlegare pentru păcate.

5. Cel din urmă folos al mărturisirii dese este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou şi va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 315-316)

SURSA

Ce fel de curăție așteaptă Maica Domnului de la noi?

Să năzuim spre atingerea unei curăţii interioare, în simţiri şi în gânduri. O asemenea stare aşteaptă de la noi Preacurata Maică a Domnului. Cu asemenea curăţie o vom şi bucura.

Să năzuim, iubiţilor întru Hristos fiii mei, spre curăţia feciorelnică, spre această chemare dumnezeiască a noastră, spre acest scop al vieţii noastre creştineşti. Să fim curaţi nu numai în ceea ce privesc patimile exterioare! O asemenea curăţie, cum ar fi abţinerea chinuitoare de la desfrânare, le este caracteristică şi păgânilor, şi ereticilor. Să năzuim spre atingerea unei curăţii interioare, în simţiri şi în gânduri. O asemenea stare aşteaptă de la noi Preacurata Maică a Domnului.

Cu asemenea curăţie o vom şi bucura. Iar Ea, la rândul Său, ne va bucura cu milostivirile Sale negrăite, în împlinirea cuvintelor lui Hristos: „Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7, 2). Pentru această curăţie ne vom afla întotdeauna sub Acoperământul Maicii Domnului. Ea ne va acoperi întotdeauna şi ne va izbăvi de toate păcatele şi patimile, de toate relele şi necazurile şi ne va uni pe veci cu Fiul Său, cu Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a primi bucuria dumnezeiască veşnică şi nesfârşită, în împărăţia Lui cea cerească.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 204)

SURSA

Puterea Sfintei Cruci

Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu.

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

– Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!

Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru­lui. Văzându-l mirat, i-a spus:

– Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

„Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.” (Acatistul Sfintei Cruci)

(Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, pp.31)

SURSA

Să iertăm oamenilor greşelile lor!

Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre.

Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre.

Împlinind acest cuvânt, vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toţi un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau puţine, și nimeni nu face excepţie, în afară de Dumnezeu. Așadar, dacă iertăm, vom fi iertaţi, dacă lăsăm, ne va lăsa și nouă Părintele Ceresc greșelile noastre. Nu e cu putinţă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.

Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere și să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viaţa noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, și cu toate simţurile trupești și duhovnicești ale sufletului. Gândiţi-vă cât de mare este izvorul păcatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.

(Părintele Efrem AthonitulDespre credinţă şi mântuire, tradusă de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 30)

SURSA