Mândria nu ne permite să ne izbăvim de patimi

„Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim.”

Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Cuviosul Paisie AghioritulEpistole, Editura Evanghelismos, pp. 159-160)

SURSA

Pentru cei care se smintesc de preoți sau de credincioși

traducere şi adaptare: Laura Enache
sursa: Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995

Biserica este sfântă fiindcă este Trupul Dumnezeu-Omului Hristos, Care, ca Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, este cu totul fără de păcat. Sfințenia Domnului este aceeași care caracterizează și Biserica. Nu depinde așadar, cum socotesc unii sfințenia Bisericii de starea virtuoasă sau nu a preotului și a credincioșilor.

Au dreptate cei care nu merg la Biserică, fiindcă așa cum susțin, se smintesc de preoți sau de credincioși sau de procedurile omenești care există în Biserică?

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de argint și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie slugii Tale.

Așa Doamne dăruiește-mi să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Triodul, Duminica lăsatului sec de brânză)

Biserica este sfântă fiindcă este Trupul Dumnezeu-Omului Hristos, Care, ca Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, este cu totul fără de păcat. Sfințenia Domnului este aceeași care caracterizează și Biserica. Acest har sfințitor al Domnului este cel care se revarsă și se transmite întregului Trup al Bisericii, tuturor credincioșilor, pe care îi sfințește în funcție, bineînțeles, de râvna și osteneala fiecăruia. Credinciosul care se pocăiește, se mărturisește, lucrează poruncile Bisericii și Sfintele porunci ale Domnului și participă la Sfintele Taine ale Bisericii se sfințește și sfințirea lui se mărește în funcție de cât se dedică lui Dumnezeu.

Nu depinde așadar, cum socotesc unii sfințenia Bisericii de starea virtuoasă sau nu a preotului și a credincioșilor. Nu numai că nu este îngăduit să se intereseze cineva cu curiozitate și să dea o mai mare importanță stării în care se află preotul sau credincioșii decât strălucitei prezențe a Soarelui Dreptății celui înțelegător, ci constituie și o hulă împotriva Duhului Sfânt această disprețuire și micșorare a prezenței covârșitoare a Dumnezeului-Om și preocuparea cu păcatele sau defectele slujitorilor Lui.

Aceleași lucruri sunt valabile și pentru aceia care, pentru faptul că sunt distrași de unele proceduri omenești, în special, cele care țin de iconomie și de pogorăminte – care sunt inevitabile întrucât Biserica petrece în veacul acesta – se smintesc și vorbesc nu numai lucruri neîngăduite sau părtinitoare, ci și hulitoare împotriva Bisericii. Netrupești și liberi de nevoile materiale vom fi în veacul viitor. În această viață Biserica are nevoie și de Sfinte Biserici și de icoane și de sfinte vase, după cum se îngrijește și de frații care se află în situații grele și multe altele. De altminteri, și Domnul avea împreună cu Sfinții Apostoli o casierie pe care o încredințase lui Iuda, care ca un iubitor de arginți reținea bani din ea, cu rezultatul că, fiindcă a rămas nepocăit, a avut cunoscutul sfârșit. Pe cât este de nebunesc și hulitor să extindă cineva iubirea de arginți a lui Iuda asupra celorlalți Apostoli sau chiar și asupra Domnului, la fel de nebunesc și de hulitor este ca cineva să caracterizeze astfel întreaga Biserică, din pricina unora dintre frații noștri, care din nefericire pentru ei, îl imită pe Iuda.

Cel care a fost învrednicit, fie și puțin, să vadă cu ochi duhovnicești vreo rază a Luminii dumnezeiești, să simtă cu simțirea lui duhovnicească frumusețea mai presus de toată frumusețea  și strălucirea dumnezeieștii frumuseți și să guste dulceața îmbătătoare a Manei cerești, nu are timp, nu află prilej să judece și să osândească pe ceilalți și mai ales pe preoți, afară numai pe ei înșiși.

Omul care nu a simțit, fie și numai puțin, ceva din aceasta, are nevoie de multă osteaneală și de lucrare duhovnicească  și de rugăciuni, ca să poată să treacă de întunecarea lui duhovnicească să vadă adevărat starea lui duhovnicească lăuntrică și să înțeleagă adevărata fire a Bisericii.

„Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați veți fi judecați. Pentru ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă. Sau cum vei zice fratelui tău, lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău. Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți și paiul din ochiul fratelui tău” (Mt. 7, 1-5)

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

SURSA

Care este fapta bună cea mai iubită de Dumnezeu?

Nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.

foto: Bogdan Zamfirescu

Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.

Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).

De asemenea, şi de la cel care este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu post şi înfrânare de mâncare şi băutură sau altă osteneală şi nevoinţă a trupului. De la el cere Dumnezeu numai multă milă şi rugăciune duhovnicească şi să-i fie mintea lui pururea la Dumnezeu, iar postul şi osteneala trupească le face omul pentru domolirea zburdăniciunilor fireşti, adică pentru înfrânarea necuratelor pofte şi a patimilor trupeşti.

Boala trupului este mai presus decât postul, iar răbdarea cu mulţumire a bolnavului este mai presus decât toată nevoinţa şi osteneala trupului.

Pentru aceea, de la bolnav nu se cere şi nici nu se cearcă postul şi înfrânarea şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulţumească pururea cu osârdie şi cu toată inima sa lui Dumnezeu, rugându-se să i se dea răbdare”.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-HozevitulPentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine… Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 423)

SURSA

Să ne dăm toată silința, dar să nu ne îngrijorăm

Tu de ostenit, ostenește-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat! Aşteaptă orice reuşită de la Dumnezeu şi soarta ta în mâinile Lui încredinţeaz-o! Tot ce agoniseşti primeşte ca pe un dar din mâna Domnului şi cu nădejde neclătinată aşteaptă de la El adaos de daruri.

„Nu vă îngrijiţi.” [nu vă îngrijorați] „Dar cum să trăim? Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm.” Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceţi nimic”, El spune: „Nu vă îngrijiţi”, adică nu vă lăsaţi roşi de grija aceea care macină omul ziua şi noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă. Acest fel de grijă este o boală a sufletului şi un păcat. Ea vădeşte faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dumnezeu, că şi-a pierdut nădejdea în Pronia Dumnezeiască, vrea ca prin propriile osteneli să-şi rostuiască totul, să agonisească toate cele de trebuinţă, păstrând această agoniseală prin propriile mijloace; că s-a legat cu inima de avutul său şi crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; că iubirea de agoniseală l-a înlănţuit şi el nu se gândeşte decât să pună mâna pe cât mai mult; că mamona a luat în inima lui locul lui Dumnezeu.

Tu de ostenit, ostenește-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat! Aşteaptă orice reuşită de la Dumnezeu şi soarta ta în mâinile Lui încredinţeaz-o! Tot ce agoniseşti primeşte ca pe un dar din mâna Domnului şi cu nădejde neclătinată aşteaptă de la El adaos de daruri. Să ştii că, dacă vrea Dumnezeu, e de ajuns o clipă ca să nu mai rămână nimic din avutul celui înstărit. Totul e praf şi stricăciune. Face să te macini de griji pentru aşa ceva? Aşadar, nu vă îngrijiţi!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 52-53)

SURSA

Vă rog pe toți, ridicați-vă, chiar și într-un târziu, din această amorțeală!

În ceasul judecății nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părintele, nici frate, nici prieten. Dacă lucrurile noastre sunt vicioase, vom fi osândiți și vom pieri negreșit.

Ce răspuns vom da, când în cele lumești ne ostenim pentru o desfătare trecătoare – sau poate nici una de vreme ce viitorul este nesigur – pe când în cele duhovnicești arătăm nesârguință și lene? Nu există îndoială că suntem fără de răspuns și vom ajunge în iadul cel fără de fund. De aceea vă rog pe toți, ridicați-vă, chiar și într-un târziu, din această amorțeală! În ceasul judecății nimeni nu va putea să ne izbăvească, nici părinte, nici frate, nici prieten. Dacă lucrurile noastre sunt vicioase, vom fi osândiți și vom pieri negreșit.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 56)

SURSA

Să mulţumiţi pentru toate câte v-a dat Dumnezeu!

Dacă însă nu puteţi prin osteneală a dobândi virtuţile, atunci măcar să vă înţelepţiţi printr-o neascunsă mustrare de sine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

 Pentru suflet însă avem, în primul rând, raţiunea şi conştiinţa, care ne-au fost dăruite din naştere, şi, în al doilea rând, tot din naştere avem harul Duhului împletit şi concrescut tainic cu sufletele noastre. Avem înainte scrisă şi legea Domnului, pentru pururi aducere aminte, şi mulţime nenumărată de cărţi purtătoare de duh, care ne hrănesc sufletele şi orice virtute. Avem alături Sfânta Biserică Mamă prin Tainele lăsate de Dumnezeu pentru trebuinţele sufletelor noastre. Avem oriunde şi oricând slujitori ai acestor Taine, părinţi purtători de duh, blânzi, binefăcători şi sfetnici în nevoi. Pe lângă toate acestea mai aveţi şi oameni în supunere şi titlu de nobleţe, lucruri pe care le aveţi acum, ca şi înainte, dar nu de la sine, ci a vărsat peste voi Domnul aceste bunătăţi, ca un Părinte iubitor – sau incomparabil mai mult decât orice părinte pământesc – fără a cere de la cineva ceva în schimb, afară de dragoste şi mulţumită către Dânsul. Dar unde este mulţumirea voastră sau a mea? Unde este dragostea? Petreceţi aproape întotdeauna mâniindu-vă, cârtind şi înjosind oamenii. Nu se vede c-aţi aduce cu osârdie jertfă de laudă, de smerenie şi zdrobire de inimă, care sunt bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. Dacă însă nu puteţi prin osteneală a dobândi virtuţile, atunci măcar să vă înţelepţiţi printr-o neascunsă mustrare de sine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor – căci v-au acoperit din toate părţile bunătăţile Domnului şi vă aflaţi în mare nesimţire, că, în loc să mulţumiţi pentru toate câte v-a dat Dumnezeu, cârtiţi, ca şi cum niciodată nimic n-aţi primit de la El şi vă aflaţi acum deşartă. Se pare că nu există daruri de care să vă fi lipsit Domnul; toate le-aţi avut şi încă le mai aveţi pentru sufletul şi trupul vostru. De ce n-aţi petrece în pace? (Cuviosul Moise de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 31)

SURSA