„Părintele Paisie Aghioritul e plecat să cumpere țigări!”

Odată, un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea.

‒ Ce doreşti fiule? l-am întrebat.

‒ Aici este chilia părintelui Paisie? Vreau să îl văd pe părinte.

‒ Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări, i-am spus eu.

Traducere și adaptare: Lucian Filip
Sursa: johnsanidopoulos.com

Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică. Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?”, iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost. Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?”, ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut nici unul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte. Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria, în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.

Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor, iar alții asemeni albinelor. Cei care se aseamănă cu muștele găsesc răul în orice și sunt preocupați de el. Aceștia nu văd binele din jurul lor. Dar cei ce se aseamănă cu albinele nu văd decât bine oriunde s-ar uita. Oamenii limitați gândesc și privesc totul într-o manieră greșită, în timp ce aceia care au gânduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor gândi într-o manieră optimistă.

Odată, un student a venit la chilia mea și a bătut la ușă. Deși aveam de citit un teanc de scrisori, m-am decis să merg să văd ce vrea.

‒ Ce doreşti fiule? l-am întrebat.

‒ Aici este chilia părintelui Paisie? Vreau să îl văd pe părinte.

‒ Da, aici este, dar părintele nu e, a plecat să cumpere ţigări, i-am spus eu.

‒ Înseamnă că s-a dus ca să ajute pe cineva, a spus acesta cu un gând bun.

‒ Nu, a mers să le ia pentru el, am spus eu. Le-a terminat pe toate şi tânjea după o ţigară. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nu ştiu când se întoarce. Dacă mai durează mult, am să plec.

Ochii umeziţi ai studentului i-au trădat emoţiile şi a spus din nou cu un gând bun:

‒ Îl tulburăm pe părintele Paisie.

L-am întrebat:

‒ De ce vrei să îl vezi?

‒ Vreau doar binecuvântarea lui, mi-a răspuns.

‒ Ce binecuvântare vrei de la el, naivule! E ţicnit, îl cunosc bine. Nu are pic de har. Nu-ți mai pierde timpul așteptându-l să se întoarcă. Va fi morocănos, s-ar putea chiar să fie beat, căci mai are și viciul acesta.

Cu toate astea, tânărul a rămas optimist. Într-un final i-am spus:

‒ Am să îl mai aştept şi eu puţin, ce vrei să îi transmit?

‒ Vreau să îi dau o scrisoare, a spus, dar îl aştept ca să îmi dea şi binecuvântarea.

Vedeţi? Oricât de multe lucruri rele i-aș fi spus, le-a privit pe toate cu ochi buni. Când i-am spus despre țigări, ochii i s-au umezit. „Cine ştie”, a gândit el, „probabil s-a dus ca să ajute pe cineva”. Alţii sunt educaţi, citesc mult, dar cu toate acestea nu gândesc precum tânărul acela! Odată ce îl contraziceai, el crea imediat o altă idee și ajungea la o concluzie chiar mai bună decât prima. Am fost uimit de această capacitate a lui! A fost prima oară când am văzut așa ceva!

Părintele Paisie Aghioritul

SURSA

Anunțuri

Mândria nu ne permite să ne izbăvim de patimi

„Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim.”

Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Cuviosul Paisie AghioritulEpistole, Editura Evanghelismos, pp. 159-160)

SURSA

Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele!

Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceștia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme.

Foto: Oana Nechifor

Unii credincioși nu citesc Psaltirea, pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?

Părintele Paisie Olaru: Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele! Cu aceasta părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceștia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau îngerii pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011,  p. 732)

SURSA

Războiul cu gândurile ‒ trecutul ca vină, viitorul ca spaimă, păcatul ca ispită neîncetată

Vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Despre trecut, despre viitor, despre păcatele pe care le-ai putea face sau înșelări prin vise și vedenii care par a fi „de la Domnul”.

Să cunoaştem meşteşugul războiului nevăzut şi să vedem din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas şi minut.

Şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părţi: din spate, din faţă, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru şi dinafară.

Ispita din spate

Diavolul îţi aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ţi spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat, şi tu te-ai lăsat de ele, dar el ţi le-aduce iar aminte.

Memoria noastră este ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii. Care-i scopul lui? Să-ţi aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ţi-aduce în minte gândurile pe care le-ai părăsit şi păcatele pe care nu le-ai mai făcut, să ştii că te ispiteşte din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiţi, el vrea să ţi le amintească, ca să te ispitească cu ele.

Ispita din faţă

Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispitiţi din faţă. „Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeşte, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure…”, şi începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Şi te tulburi degeaba, că nimeni nu ştie ce are să fie. Dar vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmaşul în mintea noastră, cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră.

La aceste ispite, avem cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.

Ispita din stânga

De câte ori vom cunoaşte şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu ştiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu ştiu că-i păcat să beau, dar beau; eu ştiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu ştiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu ştiu că-i păcat să ţin minte răul, dar ţin minte; eu ştiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit şi fac aceste păcate.

Aşa suntem ispitiţi din stânga, prin chipul cel arătat al răutăţii.

Ispita din dreapta

Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în vise sau vedenii şi, crezând în ele, suntem înşelaţi de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: „Satana se preface în chip de înger al luminii”.

Când credem în aceste năluciri şi visuri, suntem ispitiţi din dreapta. Iarăşi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, şi n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul VI, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 30-32)

SURSA

Ce ne spun Sfinții Români din biserica nouă a Mănăstirii Pângăraţi?

În lăcașul de rugăciune al Mănăstirii Pângărați, toți sfinții pictați au ceva să-ți spună, fiecare în parte. Iar dacă îți faci timp câteva minute să-i asculți, citindu-le învățătura, cu siguranță vei pleca mai bogat sufletește. Iată ce zice Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec: „Viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa chiar şi în tăcere foloseşte, iar cuvântul, chiar şi strigând, supără. Dar dacă cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată înţelepciunea”.

Iată comoara și testamentul sfinților neamului nostru românesc din biserica nouă a Pângăraţilor:

Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău: „Dacă Împărăţia Cerurilor pofteşti, defaimă banii şi de dumnezeiasca răsplătire te ţine. A trăi după Dumnezeu este cu neputinţă dacă eşti iubitor de dezmierdări şi iubitor de arginţi”.

***

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana: „Domnul a spus: întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei – dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. Cel ce are toate darurile lui Dumnezeu, iar dragoste nu are, nimic nu-i foloseşte”.

***

Sfîntul Cuvios Iosif de la Bisericani: „Bine este a nu te mânia. De ce urăşti pe omul care te-a mâhnit? Nu el ţi-a făcut nedreptate, ci diavolul! Urăşte boala, nu pe cel bolnav! Nu-ţi osândi aproapele, căci tu îi cunoşti păcatul, dar pocăinţa nu”.

***

Sfântul Cuvios Rafail de la Agapia Veche: „Trecând odată Avva Pimen prin Egipt, a văzut o femeie şezând la un mormânt şi plângând cu amar. Şi a zis: de vor veni toate veseliile lumii acesteia, nu vor muta sufletul ei de la plâns. Aşa şi călugărul trebuie să aibă de-a pururi plânsul în sine”.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu: „Săracii sunt doctorii, binefăcătorii şi ocrotitorii sufletelor noastre. Atunci când nu facem milostenie este ca şi cum am fi lipsiţi de viaţă. Credinţa fără fapte este moartă”.

***

Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi: „Nu există om pe care să-l părăsească Dumnezeu, ci există numai oameni care L-au părăsit pe Dumnezeu. Apa are însuşirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufleteşti”.

***

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti: „Dacă vrei să nu pui în primejdie mântuirea sufletului tău, să eviţi în tot chipul a judeca pe alţii. Prin faptul de a nu judeca pe nimeni şi a rămâne tăcut, îţi păstrezi pacea. Atunci când omul se află într-o astfel de stare, primeşte descoperiri dumnezeieşti”.

***

Sfântul Cuvios Sofronie de la Cioara: „Va veni vremea când oamenii vor înnebuni şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor ridica asupra lui zicând: El este nebun pentru că nu este asemenea nouă”.

***

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica: „Mânia este cel mai primejdios sfătuitor pentru oricine. Tot ce se întreprinde la mânie nu e niciodată chibzuit. Un cuvânt rău şi pe cei buni îi face răi, iar un cuvânt bun şi pe cei răi îi face buni.

***

Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec: „Viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa chiar şi în tăcere foloseşte, iar cuvântul, chiar şi strigând, supără. Dar dacă cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată înţelepciunea”.

***

Sfântul Ierarh Petru Movilă: „Pricina tuturor relelor sunt păcatele. Din pricina păcatelor vin întristările; din pricina păcatelor, tulburările. Din pricina păcatelor, războaiele; din pricina păcatelor, bolile şi toate patimile greu de vindecat care ne necinstesc”.

***

Sfântul Ierarh Pahomie al Romanului: „Atunci când ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uită. Iar când le uităm noi, îşi aduce aminte Dumnezeu de ele”.

***

Sfântul Ierarh Iachint al Ţării Româneşti: „Nu este bogat cel ce stăpâneşte multe, ci acela care nu are nevoie de nimic. Căci care este folosul celui care stăpâneşte întreaga lume, dar trăieşte în mai multă mâhnire decât cel care nu are nimic”?

***

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ: „Aşezarea lăuntrică este aceea care îi face pe oameni bogaţi sau săraci, iar nu posedarea banilor sau lipsa lor”.

***

Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab: „Om este cel ce a înţeles ce este trupul: că este stricăciune şi vremelnicie”.

***

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla: „Sufletul curat este cel care s-a eliberat de patimi şi se bucură neîncetat de dragostea dumnezeiască”.

***

Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş: „Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt”.

***

Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângărați: „Să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la biserica aceasta, la acest loc pentru care Tu ai zis: numele Meu va fi acolo”.

***

Sfântul Cuvios Simeon de la Pângărați: „Fiilor, de veţi rămâne tari în ostenelile călugăreşti, va dura şi obştea voastră cât va binevoi Dumnezeu”.

SURSA

Viața ascunsă a Maicii Domnului

Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.

Sursa:

 Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei. Nu exista nimic care să scindeze existența ei, fiindcă numai păcatul, adică apostazia omului de la Dumnezeu, scindează pe om. Dar ea, precum și Iosif, au fost aflați fără de pată[1]. Acest lucru era începutul deplinătății lui Hristos întru Care ne aflăm și noi sinele nostru și simțim deplinătatea sfințeniei și desăvârșirii lui Dumnezeu.

Preasfânta nu a făcut nimic altceva pe pământ decât a slujit kenoza și ascunderea lui Dumnezeu, ca să putem și noi a-L avea fără să reacționăm împotrivă. Să vedem un exemplu. Este cu putință ca uneori să vrei un sfat sau să ai nevoie de o binecuvântare sau chiar de ceva bani. Dar fiindcă tu ai ceva împotriva mea, eu voi da prietenului tău sau oricui altcuiva ca să-ți dea cele ce ai nevoie. Tu atunci le primești, îi săruți mâna și, plângând, îi spui: „M-ai salvat astăzi”. Le vei primi, fără să știi că în spatele prietenului mă ascund eu. Ceva asemănător  face și Dumnezeu.

Ascunzișul acesta îl întâlnim și în Taine. Se ascunde Dumnezeu în spatele mirosului, gustului și vederii pâinii și vinului, în spatele lipsei de miros, de gust și de culoare al apei în agheasmă, în spatele untdelemnului și în spatele oricărei substanțe a fiecărei taine. A găsit înțelepciunea lui Dumnezeu acest mod, fiindcă omul nu ar putea altminteri să-L țină pe Dumnezeu. Dar luând aceste elemente ca pe o gustare, Îl ia pe Hristos, dumnezeirea.

Același ascunziș s-a petrecut și când Născătoarea de Dumnezeu a intrat în Sfânta Sfintelor. Fără să o înțeleagă, înlăuntrul ei se ascundea Hristos. Preasfânta nu știa felul în care ea L-a ascuns pe Hristos de toți. Ascunziș era de asemenea și adormirea ei. Nu știm modul în care a adormit Născătoarea de Dumnezeu, suflarea îngerilor, a sfinților, a oamenilor, adunarea apostolilor. Istoria Bisericii noastre nu relatează nimic. Numai sinaxarele vorbesc despre adormirea ei, dar ele își scot conținutul lor din cărțile apocrife. Dar în mod special, Născătoarea de Dumnezeu Îl ascunde pe Dumnezeu. De aceea a și slujit într-un mod atât de minunat și atât de tăcut pe Domnul. Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.

Încă și parabolele și minunile lui, felul în care le-a făcut erau un ascunziș al dumnezeirii Lui, atât de puternic încât să poată evreii să spună că avea demon și că săvârșea minunile cu belzebul. În final, și profețiile Lui erau adevăruri atât de ascunse, încât nici astăzi nu putem încă să distingem ce voia să spună sau care profeție a lui privea distrugerea Ierusalimului și în care profeție Hristos se referea la distrugerea lumii, la cea de-a doua Venire.

După Domnul, Născătoarea de Dumnezeu era făptura cea mai desăvârșită care putea să tacă, chiar dacă ascundea înlăuntrul ei pe Dumnezeu. Nu este întâmplător că Dumnezeu a folosit o femeie în planul iconomiei Lui, cu toate că femeia tace mai greu. A reușit cu Preasfânta, de aceea și textele noastre conțin locuri care arată cât de aleasă era între toate femeile din veac. Au trebuit să treacă veacuri ca să se afle persoana Preasfintei ca să ascundă înlăuntrul ei pe Hristos. Viața ei ascunsă arată că toate faptele vieții ei sunt tainice și nu trebuie să fie cercetate, fiindcă omul nici nu poate purta descoperirea lor.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[1] Tischendorf, Protoevanghelia lui Iacov, 16, pp. 29-30.

SURSA

Chipul smereniei

Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? Cum să te înalţi pe tine însuţi, când fără ajutorul lui Dumnezeu nimic plăcut Lui nu poţi săvârşi?

Ţine minte chipul smereniei: trupul tău este luat din pământ şi în pământ va merge iarăşi. Ai fost adus întru fiinţă din nefiinţă şi neştiut îţi este unde vei merge – unde vei fi rânduit de Dumnezeu. Nu tu însuţi te-ai adus la fiinţă şi nu știi unde te vei strămuta după fiinţarea vremelnică de aici.

Aşadar, fii smerit şi mereu grăieşte dimpreună cu Proorocul: „Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine” (Psalm 130,1). Sau, după cum spune acelaşi Prooroc: „Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului” (Psalm 27,1). Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? Cum să te înalţi pe tine însuţi, când fără ajutorul lui Dumnezeu nimic plăcut Lui nu poţi săvârşi? Fii, aşadar, smerit, după cum ai şi fost zidit smerit de către Dumnezeu. Dumnezeu te-a zidit smerit, iar tu te înalţi! Dumnezeu nu ţi-a îngăduit ţie să faci ceva plăcut fără de El, iar tu toate ţi le socoteşti ţie – te înalţi pe tine însuţi! „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7).

(Sfântul Dimitrie al RostovuluiAlfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 74)

SURSA

Sfaturi date unui tânăr

Biruinţa a toată ispita este tăcerea şi smerenia. Toate lucrurile celui smerit sunt cunoscute de Dumnezeu şi lăudate de către îngerii Lui. De aceea, sunt înfricoşate şi temute de diavoli. Fii, deci, smerit, cu inimă înfrântă, ca să dorească Duhul Sfânt să se sălăşluiască întru tine şi să-ţi dea putere să nesocoteşti toate grijile vieţii.

Odată, pe când se afla în Biserica Maicii Domnului Halcopratia, s-a apropiat de el un tânăr foarte cuminte, care mergea totdeauna neobosit la sfintele slujbe.

– Părinte, îl  întreabă tânărul, ce să fac ca să dobândesc mântuirea?

– Tu, băiatul meu, eşti un suflet nevinovat. Cum ceri să auzi cuvinte de mântuire de la un bătrân care a putrezit în păcate?

– Cuvântul lui Dumnezeu, părinte zice: Întreabă pe părintele tău şi el te va învăţa. De aceea şi eu cer de la tine să aud cuvânt bun. Să nu mă treci cu vederea pe mine, netrebnicul!

– Ce te gândeşti, l-a întrebat atunci sfântul, să te faci monah sau să placi lui Dumnezeu în viaţa obişnuită?

– Mă gândesc, părinte, să mă învăţ mai întâi în viaţa aceasta obişnuită şi apoi ceea ce va vrea Dumnezeu.

– Dacă vrei, fiule, să locuieşti între oameni, trebuie să fii atent la următoarele lucruri: Să nu osândeşti pe nimeni niciodată, să nu râzi de cineva, să nu te mânii, să nu dispreţuieşti, păzeşte-te mult să nu zici: “Cutare trăieşte în păcate sau cutare face desfrâu”, căci aceasta înseamnă: Să nu judecaţi!

Pe toţi oamenii să-i vezi cu aceiaşi ochi, cu aceeaşi dispoziţie, cu acelaşi gând, cu inimă simplă. Pe toţi să-i ai ca pe Hristos. Nu-ţi pleca urechea la omul care osândeşte pe alţii, nu te bucura şi nu încuviinţa cele ce zice, ci tine-ţi gura închisă şi fii, adică, zăbavnic la vorbă şi grabnic la rugăciune.

Dar nici pe cel ce judecă pe altul să nu-l osândeşti întru tine. Chiar dacă el face un lucru rău, tu vezi-ţi lipsurile tale şi osândeşte-te numai pe tine însuţi.

– Cele ce îmi spuneţi, a zis băiatul, sunt pentru cei sporiţi; dar eu, nimicul, cum voi putea ajunge ca bine să plac lui Dumnezeu?

– Tinereţea, fiule, dacă are smerenie şi nevinovăţie, ajunge. Nimic altceva nu-ţi cere Dumnezeu. De aceea, fiule, să fii nevinovat şi smerit. Socoteşte-te pe tine mai prejos decât toţi; atunci într-adevăr vei trăi împreună cu Hristos.

Sileşte-te de asemenea să nu-ţi închipui în mintea ta că ai ajuns la măsura sfinţilor, ci să zici adesea: “Suflete al meu, tu ştii că am întrecut şi pe draci cu păcatele şi nici o faptă bună nu am făcut până acum pentru Dumnezeu. Vai de mine, ticălosul, ce voi face în ziua judecăţii?”

Chiar dacă cineva ar face semne şi minuni, trebuie să nu se socotească drept, pentru că fără îndoială va păcătui în rugăciunea sa, fie în miscările inimii, fie în împrăştirea gândurilor, adică, când una zice gura, iar mintea se află în altă parte. De aceea adu-ţi aminte şi zi adesea: De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine fereşte pe robul Tău!

Trebuie apoi să mai ai în vedere şi un lucru: niciodată să nu fii mulţumit cu lucrurile tale cele bune, nici să te încrezi în tine din pricina lor. Nu ştii dacă sunt plăcute sau neprimite înaintea lui Dumnezeu. De aceea, mai bine să ai în El încrederea ta şi în puterea Lui, socotindu-te pe tine gunoi netrebnic. O, fiule, câte păcate facem noi şi nu le ştim! Când vezi pe aproapele tău greşind, tu să pui asupra ta greşeala lui. Chiar dacă cineva te ocărăşte, te osândeşte, sau te dispreţuieşte până la înjosire, tu smereşte-ţi gândurile şi osândeşte-te pe tine însuţi ca păcătos şi nevrednic de a trăi. Deci, prin toate acestea, vei dobândi îndreptare şi mântuire.

Atunci, tânărul l-a întrebat iarăşi:

– Părinte, cum poate omul să biruiască o ispită diavolească?

– Biruinţa a toată ispita este tăcerea şi smerenia. Toate lucrurile celui smerit sunt cunoscute de Dumnezeu şi lăudate de către îngerii Lui. De aceea, sunt înfricoşate şi temute de diavoli. Fii, deci, smerit, cu inimă înfrântă, ca să dorească Duhul Sfânt să se sălăşluiască întru tine şi să-ţi dea putere să nesocoteşti toate grijile vieţii. Pentru că văd că acestea te îndepărtează mai mult de calea lui Dumnezeu, ocupându-te cu lucruri nefolositoare. Acestea, fiule, nu ne vor ajuta cu nimic în ziua judecăţii. Nu ne-a adus Dumnezeu în această viaţă ca să ne pierdem pe noi înşine cu grijile şi treburile netrebnice, înşelaţi de diavolul, ferească Dumnezeu.

Dăruieşte-te pe sine-ţi cu totul lui Dumnezeu, grijindu-te numai de suflet, şi El va avea grijă de trebuinţele tale cele trupeşti. Fiindcă, oricât te-ai îngriji de trup în această viaţă, nu poţi adăuga al statul tău un cot, cum zice Domnul. Ce folos avem de la lucrurile lumii, chiar dacă am izbuti să le adunăm pe toate în magaziile noastre? La sfârşitul vieţii toate rămân aici, şi noi, goi de toată virtutea, ne sălăşluim în groapă. Ce câştig material ne poate mântui atunci? Desigur, nici unul; ci ne va înconjura pretutindeni vaiul, durerea şi iadul cel veşnic.

De aceea să ne rugăm neîncetat, cu multă atenţie şi linişte. Gândeşte-te, fiule, şi pune bine în inima ta toate cele ce-ţi spun; leapădă grijile şi trăieşte înţelepţeşte şi bine plăcut Domnului şi Dumnezeului tău.

Cu aceste sfaturi, fericitul a trezit o adâncă umilinţă în inima tânărului, care, voind să plece, a căzut la picioarele lui, rugându-l să-l binecuvinteze. La fel a făcut şi Nifon; a căzut şi el la picioarele băiatului, apoi l-a binecuvântat pentru plecare.

Tânărul acesta era fiul unui demnitar de la palat. De atunci, cea mai mare parte din timp şi-o petrecu împreună cu cuviosul, care nu primise încă cinstea arhieriei. I-a aflat şi chilia şi adesea mergea la el, hrănindu-se cu dumnezeiasca sa învăţătură, mai dulce decât mierea şi fagurul. Astfel şi-a hrănit sufletul său, şi de tânăr s-a făcut vas ales în mâinile lui Dumnezeu. A bineplăcut lui Dumnezeu cu faptele sale şi când a venit ceasul, şi-a încredinţat sufletul în mâinile Lui şi s-a odihnit în dumnezeiasca fericire. Iar numele acelui tânăr era Neofit.

(Un episcop ascet. Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 149-152)

SURSA

Fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune

Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.

Revenind la smerenia şi la simplitatea în care-i plăcea să trăiască, expresivă este şi următoarea întâmplare. Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns la rândul său un mare duhovnic şi părinte îmbunătăţit, părintele Filotei Zervakos, îl cunoscuse încă de pe vremea în care era director al Seminarului din Atena. Apoi a plecat în armată, după care s-a călugarit. Aflând câ Sfântul Nectarie se afla de acum în Eghina, s-a hotărât să se ducă să-l mai vada, spre a-i cere şi alte sfaturi duhovniceşti.

Era o după-amiază calduroasă de vară. Sfântul Nectarie, cu rasa de lucru pe el şi cu un fes murdar de var pe cap muncea afaraă intrarea în mănăstire. Ceilalţi muncitori tocmai serviseră masa şi se odihneau undeva mai încolo, la umbră. Ajungand la mănăstire, părintele Filotei nu l-a recunoscut pe Sfântul Nectarie, aşa cum era îmbrăcat, ci a crezut ca este unul dintre monahii muncitori. Apropiindu- se de locul unde acesta muncea, ăl întreba:

E aici Preasfinţitul?

– Aici e ,răspunse Sfantul Nectarie.

– E înăuntru, în manastire?

– Da, înauntru e.

– Du-te şi spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon,  şi că vrea să-l vadă numaidecât!

– Fie cum doriţi, răspunse şi îl invită să aştepte în camera pe care tocmai o zugravise.

După numai cinci minute se întoarse îmbrăcat cu o altă rasă, cu bastonul arhieresc şi cu crucea.

Mut de uimire, părintele Zervakos vede că acela căruia îi vorbise pe un ton atât de mândru este însăşi părintele său duhovnicesc. A îngenuncheat şi cu lacrimi a început să-şi ceară iertare pentru atitudinea lui. Şi sigur că, în bunătatea lui, Sfântul Părinte l-a iertat, l-a îmbrăţişat cu căldură şi a început din nou ca de obicei să-l îndrume cu sfaturi duhovniceşti. Apoi cuviosul Filotei l-a întrebat:

Cum voi putea, sfinţite părinte, să înving acest păcat al mândriei?

Iar sfântul i-a raspuns:

– Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.

A fost aşadar, o lecţie de smerenie, pe care ucenicul său nu a uitat-o niciodată.

(Diac. drd. Morlova Nicuşor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 43-44)

SURSA

Despre ascultare

Lumină pentru candela din suflet

Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi…

Vezi articol original 348 de cuvinte mai mult