Toată lumea când vrea să scape de mers la biserică, sau să râdă de Dumnezeu, spune așa: ” – Hoții ăștia de „popi”

Nu greși!
Nu fi rău!
Fii bun!
Fii drept!
Fii blând!
Fii om!
Fii calm!
Fii credincios!
Fii blajin!
Fii moral..
Pentru că nu i se cere unui om să facă acte de Vitejie Creștină.
Nu avem nevoie de așa ceva!
Toată lumea când vrea să scape de mers la biserică, sau să râdă de Dumnezeu, spune așa:
” – Hoții ăștia de „popi”.. Să le dai bani?
Nu ai văzut ce masină scumpă are?”
Da! Am văzut!
Văd! Că ai ajuns tu să mori și să-ți pierzi mântuirea, pentru faptul că „popa” din satul tău umbla cu mașină scumpă!
Dar ce faci când te duci la Judecata de Apoi, de acolo, din sicriul tău, de la tine? Și te întâlnești cu Hristos.. și îi spui:
” – Doamne eu n-am ținut cont de Tine, pentru că popa din satul meu avea mașină scumpă!”
Ce faci atunci?
Dar pe mine, mașina lui mă ține credincios sau necredincios? Treaba lui!
El o să dea scocotelă pentru faptele lui iar eu pentru ale mele!
Pe mine mă interesează relația mea cu Dumnezeu!
Te duci la preot și îi spui:
” – Părinte, îmi dai Sfintele Taine, îmi dezlegi păcatele, mă cununi, îmi botezi copilul, mă spovedești!”
Și cu asta basta!
Treba ta că ai mașină scumpă!
Dar nu mori tu, pentru că râd ceilalți de Dumnezeu!
Pentru că noi nu facem altceva, prin ateismul și necredința noastră, decât să râdem de Dumnezeu!

Anunțuri