Mândria nu ne permite să ne izbăvim de patimi

„Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim.”

Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deşi mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, şi mai puţin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce şi căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, şi El ne ascultă şi ne slobozeşte de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăveşte de patimi, trebuie să înţelegem că avem mândrie şi va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, şi atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Cuviosul Paisie AghioritulEpistole, Editura Evanghelismos, pp. 159-160)

SURSA

Anunțuri

Vindecarea mâniei

„Căci nu foloseşte aşa de mult a-ţi ţine gura în vremea mâniei, ca să nu dai drumul la vorbe furioase, cât foloseşte a-ţi curăţi inima de ţinerea de minte a răului şi a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui”.

Mânia, care „ne orbeşte ochii sufletului, nu se câştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferirea răului aproapelui de către noi”.

Drept aceea, „cei ce caută desăvârşirea blândeţii sunt datori să pună toată strădania, ca să nu se mânie nu numai asupra oamenilor, dar nici asupra dobitoacelor şi nici asupra lucrurilor neînsufleţite”. Suntem datori „să înfrânăm nu numai mânia cea cu lucrul, ci şi mânia din cuget”: „Căci nu foloseşte aşa de mult a-ţi ţine gura în vremea mâniei, ca să nu dai drumul la vorbe furioase, cât foloseşte a-ţi curăţi inima de ţinerea de minte a răului şi a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui”.

În concluzie, „leacul desăvârşit al acestei boli acesta este: să credem că nu ne este iertat să ne stârnim mânia nici pentru pricini drepte, nici pentru pricini nedrepte”. (Sfântul Casian Romanul)

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 335)

SURSA

Datoria noastră este să primim toate de la Tatăl cel Ceresc cu supunere copilărească

Dacă boală mi-a venit, slavă Ţie, Doamne! Dacă boala s-a înteţit, slavă Ţie, Doamne! Dacă nu mai poate fi tămăduită, slavă Ţie, Doamne!

Dacă aţi fi fost întotdeauna sănătos, mulţumit de toate, liniştit şi bucuros, atunci, cine ştie, poate că şi voi, ca şi alţi oameni, v-aţi fi abătut spre o trăire împrăştiată şi aţi fi dus o viaţă după gustul acestui veac. Dar Dumnezeu, prevăzător de toate, vă apără ca un Părinte Milosârd de toate cele nefolositoare şi neplăcute Lui. Fapt pentru care să nu vă mâhniţi şi să nu ispitiţi de ce nu vi se întâmplă ceea ce doriţi, ci ceea ce niciodată nu v-aţi fi dorit, pentru că Dumnezeu ştie mai bine ce este de folos pentru noi – sănătatea sau boala. Iar datoria noastră este să primim toate de la Tatăl cel Ceresc cu supunere copilărească, fie şi cele amare spunând: „Tatăl nostru, facă-se voia Ta!”, sau să zicem precum zicea un stareţ cu înţelepciune dumnezeiască: „Dacă boală mi-a venit, slavă Ţie, Doamne! Dacă boala s-a înteţit, slavă Ţie, Doamne! Dacă nu mai poate fi tămăduită, slavă Ţie, Doamne! Pentru că mai bine îmi este să fiu cu Tine în cer, decât cu oamenii pe pământ”. Şi, urmând acest exemplu, Dumnezeu să vă dea să răbdaţi cu tărie toate câte vi se întâmplă şi să mulţumiţi pentru toate, şi Dumnezeul mântuirii va fi întotdeauna cu voi. (Sfântul Cuvios Antonie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 55

SURSA